Peste 200 de firme din Bucureşti au fost controlate abuziv de inspectorii ANAF – Nicolescu, CNIPMMR

Economica.net
22 10. 2014
calcul_audit_prognoza__plan_42727900

‘În cazul controalelor efectuate de inspectorii din cadrul Direcţiei Antifraudă Fiscală la diverse întreprinderi mici şi mijlocii, au fost aplicate, în mod greşit, dispoziţiile articolului 11, alineatul 1 din Codul Fiscal, fiind eliminate din baza de calcul a impozitului pe profit şi a TVA-ului deductibil facturile emise de societăţi care au fost declarate inactive după ce a avut loc operaţiunea impozabilă. În cazul municipiului Bucureşti, este vorba de peste 200 de firme care au fost controlate abuziv începând din luna martie a anului trecut. În urma controalelor, aceste firme, care au un bun istoric fiscal, au intrat în incapacitate de plată, având conturile imediat blocate’, a afirmat Ovidiu Nicolescu.

Acesta a precizat, totodată, că va face intervenţii la organele de drept, pentru remedierea situaţiei, scrie Agerpres.

‘Este vorba de nişte abuzuri grosolane din partea inspectorilor ANAF. Nu-mi vine să cred că e o abordare oficială, înclin să cred mai degrabă că e o abordare greşită a unor funcţionari din cadrul autorităţii. În plus, pentru evitarea unor astfel de situaţii pe viitor, facem un set de propuneri de măsuri care să ducă la creşterea accesului la informaţii, alături de măsuri administrative şi legislative. Printre măsurile administrative se numără realizarea de acţiuni pentru exercitarea funcţiei preventive a controlului, dar şi colaborarea cu confederaţiile patronale reprezentative la nivel naţional, pentru campaniile de informare şi pentru monitorizarea aplicării dispoziţiilor legale din domeniul fiscal. În aceea ce priveşte măsurile legislative, este nevoie în primul rând de asigurarea unui cadru stabil şi predictibil în domeniul fiscal şi contabil pentru IMM-uri, bazat pe reducerea birocraţiei’, a mai spus preşedintele CNIPMMR.

Nicolescu a subliniat, totodată, că în România există un număr de 605.000 de întreprinderi mici şi mijlocii, sectorul IMM-urilor din ţara noastră fiind slab dezvoltat, cu doar 23 de firme la 1.000 de locuitori.