Peste 250 de poliţişti, mobilizaţi în staţiunile de pe litoral în minivacanţa de 1 Mai

Economica.net
27 04. 2019
03_politisti_evz_20294500

„Aproximativ 250 de poliţişti constănţeni vor acţiona zilnic în întregul judeţ, începând din zona staţiunii Mamaia şi până la Vama Veche, în vederea asigurării unui sistem integrat de prevenire şi combatere a criminalităţii stradale şi pentru desfăşurarea în condiţii optime de siguranţă a activităţilor din această perioadă. De asemenea, zeci de poliţişti din cadrul Secţiei Regionale Poliţie Transporturi Constanţa vor asigura măsuri de ordine publică în staţiile de cale ferată, cu precădere din Constanţa, Eforie, Costineşti şi Mangalia şi, de asemenea, vor avea în atenţie cele aproximativ 120 de trenuri de călători Bucureşti – Constanţa – Mangalia”, potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ.

Conform sursei citate, echipaje ale poliţiei monitorizează zonele cu flux mare de turişti pentru prevenirea şi aplanarea stărilor conflictuale.

„Poliţiştii constănţeni au stabilit modul de dispunere şi acţiune al dispozitivelor de ordine şi siguranţă publică, în zonele de interes operativ, precum şi adoptarea celor mai eficiente măsuri, în vederea preîntâmpinării oricăror evenimente negative. Echipaje de patrulare ale poliţiei rutiere, cât şi cele de siguranţă publică, de investigaţii criminale, dar şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale vor monitoriza zonele cu flux important de turişti, în vederea aplanării şi prevenirii stărilor conflictuale”, reiese din comunicat.

Totodată, se asigură „prezenţa activă” a agenţilor de circulaţie rutieră, la orele de vârf, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei pe principalele artere rutiere.