Peste 280 de proiecte își dispută trofeul la Anuala de Arhitectură București 2019

Cel mai important eveniment de arhitectură din Capitală, Anuala de Arhitectură București, expune peste 280 de proiecte de arhitectură, dintre care 130 sunt proiecte de locuințe individuale, locuințe colective și arhitectură publică, peste 30 – proiecte de cercetare prin arhitectură și peste 120 de proiecte reprezintă amenajări de interior de apartamente, amenajări HoReCa, spații corporate și de birouri.
Răzvan Zamfir - vin, 05 iul. 2019, 07:23
Peste 280 de proiecte își dispută trofeul la Anuala de Arhitectură București 2019

Gala de Premiere a celei de-a XVII-a ediții a Anualei de Arhitectură București va avea loc miercuri, 10 iulie la Muzeul Național de Artă al României.

 „Proiectele expuse în Anuală aparțin unor clienți existenți, dar și unor potențiali clienți de arhitectură, interesați de o investiție valoroasă, cu durabilitate în timp, sustenabilă, creativă și eficientă din perspectiva raportului dintre preț și consum”, a declarat dr. arh. Emil Ivănescu, președintele Ordinului Arhitecților din România Filiala București. „Toate proiectele expuse realizează o  imagine clară asupra unui mediu de construcții și de arhitectură ce devine din ce în ce mai profesionist, mai orientat către calitate, mai atent cu orașul și îndreptat către consumatorul final. Stilistic, cele mai valoroase construcții din București, prezentate la Anuală, se înscriu în limbajul unui modernism contemporan-temperat, unui postindustrial deja bine asumat și al unui sincretism uneori surprinzător. Este vorba despre vile cu spații inventive, locuințe colective cu propuneri eficiente și contemporane, de conversii și de amenajări ale spațiilor interioare bucureștene, pornind de la cele rezidențiale și ajungând în zona HoReCa, office și corporate”, spune doctor arhitect Emil Ivănescu.  

Cinci echipe de jurii internaționale

Anuala are cinci echipe de jurii internaționale, alcătuite din specialiști recunoscuți la nivel internațional, printre care îi amintim pe João Pardal Monteiro, președintele Școlii de Arhitectură din Lisabona, Marc Jay din Copenhaga, inițiatorul grupului international  WEArchitecture, Martin Duplantier, Paris, Manuel Bailo  și Merce Berenguer din Barcelona, arhitecți celebri pentru competițiile de arhitectură câștigate, Ivana Stancic, redactor șef la Amsterdam-Atlas (TUDelft),  precum și arhitecți români printre care amintim Alexandru Găvozdea, presedintele OAR, Dorin Ștefan, Adrian Zerva, Radu Teaca, Tiberiu Florescu, prorector UAUIM, Silvia Pintea, Alexandru Panaitescu, Cristian Corvin, jurnaliști de specialitate precum Ileana Răducanu, designeri precum Mihnea Ghildus.

Anuala este primul eveniment de arhitectură din România care premiază nu doar arhitecții și toți profesioniștii din zona proiectării, construcțiilor și antreprenoriatului, domenii conexe unei arhitecturi valoroase, ci și clientul de arhitectură. 

„Forum București”, tema Anualei, dezbate subiectul Capitalei ca  loc al posibilei bune negocieri, în urma căreia cetățeanul, administrația și profesioniștii în arhitectură și construcții să câștige deopotrivă, prin oportunități și dezvoltare sustenabilă. Prin edițiile sale precedente, Anuala de Arhitectură București  a produs întâlniri cu profesioniștii din diferite capitale și orașe europene importante precum Paris, Amsterdam, Copenhaga, Barcelona, aducând astfel informații despre strategii, politici și acțiuni noi și creative prin care orașul contemporan aduce un plus de valoare pentru locuitorii săi.  

Trofeul Anualei de Arhitectură, realizat dintr-un material reciclat pe bază de polimeri și fragmente din lemn reutilizat și șlefuit, exprimă interconectările dintre profesiile care alcătuiesc industriile creative și industria de construcții.  În afară de trofeul propriu-zis, la intrarea fiecărei construcții câștigătoare va fi amplasată câte o plachetă din piatră gravată care va atesta premiul primit. 

Expoziția de proiecte poate fi vizitată la MNAR după care, de pe data de 16 iulie, va fi prezentă la Mercato Comunale, unde OAR București a amenajat un pop-up architecture office studio și un birou de informare a publicului larg despre proiectele valoroase ce sunt construite în prezent în Capitală. 

Te-ar mai putea interesa și
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat miercuri pe Mario Iorgulescu la opt ani şi opt luni închisoare cu executare pentru ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului......
SLN nu e de acord cu concedierea a 295 de angajați ai Șantierului Naval Mangalia
SLN nu e de acord cu concedierea a 295 de angajați ai Șantierului Naval Mangalia
Sindicatul Liber Navalistul (SLN) îşi exprimă ferm dezacordul faţă de decizia administratorilor Damen Shipyards Mangalia ...
Hotelurile din Poiana Brașov mizează pe ocupare de 100% de Revelion
Hotelurile din Poiana Brașov mizează pe ocupare de 100% de Revelion
Hotelurile şi pensiunile din Poiana Braşov sunt ocupate aproape în întregime pe perioada vacanţei de iarnă, hotelierii ...
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația inițială e România
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația ...
Studiul de fezabilitate pentru proiectul cablului submarin prin Marea Neagră va fi gata în următoarele două luni, a declarat ...