BCR, BRD, P&G şi L’Oreal angajează la târgul de joburi Angajatori de top. Peste 3.000 de joburi disponibile

Economica.net
21 10. 2013
joburi_47063600_83436900

În cele două zile ale evenimentului sunt aşteptaţi 15.000 de candidaţi care pot aplica pentru cele 3.300 de poziţii deschise de companiile participante.

Consultaţi aici lista completă a angajatorilor care fac recrutări la târgul de joburi Angajatori de top.

Ce caută BRD
„Anul acesta vom participa alături de colegii noştri de la filiala Societe Generale European Business Center, o companie în plină dezvoltare, pentru care căutam să recrutăm împreună, specialişti în domeniile financiar şi resurse umane, care cunosc foarte bine diferite limbi străine. Sperăm aşadar să întâlnim candidaţi bine pregătiţi şi decişi cu privire la paşii pe care îşi doresc să îi parcurgă în cariera lor profesională şi să profităm cu toţii de această oportunitate pentru a ne cunoaşte reciproc”, spune – Adela Jansen, director executiv de resurse umane la BRD Groupe Société Générale.

Profilul candidatului căutat de Oracle
“Oracle angajează tineri cu potenţial, fie că sunt studenţi, fie absolvenţi, precum şi candidaţi cu experienţă pe posturi variate, în centre regionale sau globale de servicii, cum sunt centrele de Presales, Development, Technical Support, Consulting, Global Finance, Oracle University, etc. Pe parcursul procesului de selecţie, căutăm în fiecare candidat potenţialul de creştere, dorinţa de a învăţa şi de a se dezvolta profesional în cadrul acestor echipe. Atributele cheie la care ne aşteptăm de la candidaţi sunt setea de cunoaştere, creativitatea, inovaţia şi pasiunea pentru business sau IT”, spune Lavinia Protopopescu, senior graduate recruiter la Oracle.

Detalii despre târgul de joburi de vineri şi sâmbătă de la Sala Palatului, pe hipo.ro.