Peste 30 de percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul comerţului cu carburanţi

Poliţiştii şi procurorii efectuează, miercuri, peste 30 percheziţii în Capitală şi în cinci judeţe într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul comerţului cu benzină şi motorină, cu un prejudiciu adus bugetului de stat de aproximativ de un milion de euro.
AGERPRES - mie, 10 mai 2023, 10:57
Peste 30 de percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul comerţului cu carburanţi

Potrivit unui comunicat al IGPR transmis AGERPRES, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pun în aplicare 31 de mandate de percheziţie domiciliară în Bucureşti şi în judeţele Bihor, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş şi Satu Mare.

Activităţile se desfăşoară la persoane şi la sediile/punctele de lucru ale mai multor societăţi comerciale care activează în domeniul comerţului intracomunitar de produse energetice accizabile – benzină şi motorină, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, menţionează sursa citată.

În acelaşi timp, arată poliţiştii, vor fi puse în executare 13 mandate de aducere, iar persoanele depistate vor fi conduse la Poliţie în vederea audierii acestora, pentru clarificarea situaţiei de fapt.

„Din cercetări a reieşit că, în perioada 2019 – 2022, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, persoanele bănuite ar fi dispus înregistrarea în evidenţele contabile ale societăţilor comerciale a unor tranzacţii fictive, derulate cu societăţi comerciale de tip fantomă, atât rezidente, cât şi nerezidente (Cehia, Germania, Slovacia), controlate direct de aceştia sau prin persoane interpuse, aflate în sfera lor de influenţă, prejudiciind în acest mod bugetul de stat cu aproximativ 1.000.000 de euro, prin compensarea nejustificată a TVA de plată”, explică IGPR.

Te-ar mai putea interesa și
Gazprom a anunțat: Va opri livrările de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, dimineață
Gazprom a anunțat: Va opri livrările de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, dimineață
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile......
Prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Vladimir Putin a recunoscut că apărarea antiaeriană rusă era în acțiune miercuri când aeronava a încercat să aterizeze la Groznîi
Prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Vladimir Putin a recunoscut că apărarea antiaeriană rusă era în acțiune ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în ...
Moscova a extins substanțial lista cu oficiali din UE cărora le interzice intrarea în Rusia, ca răspuns la ultimele sancțiuni europene
Moscova a extins substanțial lista cu oficiali din UE cărora le interzice intrarea în Rusia, ca răspuns la ultimele sancțiuni ...
Ministerul rus de Externe a anunţat sâmbătă că a răspuns noului pachet de sancţiuni ale Uniunii Europene extinzând ...
Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de milioane de lei pentru finalizarea construirii a 22 de creșe
Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de milioane de lei pentru finalizarea construirii a 22 de creșe
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat documentele de finanţare pentru ...