Peste 30% dintre funcţionarii publici români au depăşit 50 de ani. Consecinţele ar putea fi grave
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) informează că peste 30% dintre funcţionarii publici din România au depăşit vârsta de 50 de ani, acesta fiind rezultatul unui studiu privind situaţia pe categorii de vârstă a funcţionarilor publici, realizat de către instituţie, potrivit Mediafax.
„Situaţia ar putea avea consecinţe grave, determinând o reducere a capacităţii de adaptare şi transformare a sistemului administrativ, cu alte cuvinte, o încetinire în procesul de modernizare a sectorului public românesc”, a declarat preşedintele ANFP, Andras Szakal.
Potrivit ANFP, situaţia este relativ asemănătoare cu cea existentă în Franţa, la nivelul anului 2005, când autorităţile de la Paris au tras atunci un semnal de alarmă cu privire la îmbătrânirea corpului funcţionarilor publici, grupa de vârstă de peste 50 de ani reprezentând atunci un sfert din totalul funcţionarilor publici.