Peste 37.000 de porci dintr-o fermă din județul Olt vor fi eutanasiați din cauza epidemiei de pestă porcină
Potrivit unui comunicat transmis de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Olt, focarul de la exploataţia comercială din Tufeni a fost confirmat în urma analizelor efectuate la laboratorul IDSA Bucureşti.
DSVSA Olt precizează că în urma confirmării focarului de PPA, Centrul Local de Combatere a Bolilor Olt (CLCB), întrunit pe 4 septembrie, a aprobat „Planul de măsuri privind combaterea pestei porcine africane în exploataţia comercială de porci din localitatea Tufeni, unde se va aplica măsura eliminării tuturor porcilor, respectiv un efectiv de aproximativ 37.500 capete suine, în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitare veterinare în vigoare”.
Totodată, carcasele porcilor morţi sau eliminaţi din focar şi toate materialele din incinta exploataţiei vor fi distruse sub supraveghere oficială, în conformitate cu prevederile legale.
De la începutul lunii august şi până în prezent, au mai fost confirmate focare de pestă porcină africană la exploataţii comerciale din localităţile Ipoteşti, Negreni şi Constantineşti (Scorniceşti).
Un focar de PPA a fost declarat pe 27 august la o fermă din Negreni (Scorniceşti), unde au fost eliminaţi aproximativ 31.000 de porci.
În luna august au mai fost declarate focare de PPA la o fermă din comuna Ipoteşti (focar declarat pe 20 august), unde au fost eliminaţi aproximativ 30.000 de porci, precum şi la o exploataţie comercială din Constantineşti (Scorniceşti), de unde au fost eliminaţi aproximativ 1.650 de porci, după o decizie a CLCB din 12 august.
În urma confirmării focarelor de PPA în cele patru ferme de porci menţionate, de la începutul lunii august şi până în prezent au fost eliminaţi în judeţul Olt peste 100.000 de porci.
În gospodăriile populaţiei sunt active opt focare de PPA, în localităţile Topana, Leleasca, Cungrea, Verguleasa, Obârşia şi Fălcoiu.