Peste 400.000 de fermieri care au depus cereri unice de plată la APIA au peste 60 de ani. 4.224 au între 91 şi 100 de ani

Mai mult de jumătate din cei 866.000 de fermieri care au depus cereri unice de plată la APIA sunt fermieri de peste peste 60 de ani, iar din aceştia 4.224 au vârste cuprinse între 91 şi 100 de ani, a anunţat, miercuri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, într-o conferinţă de presă.
Economica.net - mie, 16 mai 2018, 11:31
Peste 400.000 de fermieri care au depus cereri unice de plată la APIA au peste 60 de ani. 4.224 au între 91 şi 100 de ani

Acesta a precizat că este pentru prima dată când se poate şti exact vârsta fermierilor după depunerea cererilor în sistem, iar aceste date vor fi analizate pentru elaborarea politicilor agricole în sector.

‘Avem pentru prima dată date exacte privind vârsta fermierilor, care este extrem de importantă de analizat, pentru a şti încotro să o luăm şi ce măsuri trebuie să compunem, ce mecanisme trebuie să creăm, în aşa fel încât agricultura ţării să se desfăşoare corect şi cu o perspectivă sigură. Din nefericire, din cei 866.000 de solicitanţi, cei care au depus cereri unice, cei cu vârsta de peste 60 de ani adună la un loc 453.630 de fermieri. Analizând pe grupe de vârsta constatăm o accentuare a numărului de fermieri, o creştere a celor care au vârsta de peste 60 de ani’, a precizat Daea.

Potrivit sursei citate, dintre cei 453.630 de fermieri cu vârsta de peste 60 de ani, 223.994 sunt în categoria 61 – 70 de ani, 161.198 între 71 şi 80 de ani, 64.205 fermieri sunt între 81 şi 90 de ani, iar grupele de vârstă sub 60 de ani ‘nu au o dinamică pozitivă’.

‘Avem şi fermieri cu vârste cuprinse între 91 şi 100 de ani, un număr de 4.224. Din nefericire, grupele de vârstă ale fermierilor sub 60 de ani nu au o dinamică pozitivă. Sub 20 de ani avem doar 1.023 de fermieri, între 21 şi 30 de ani – 35.046, între 31 şi 40 de ani – 75.915, între 41 şi 50 de ani – 149.226 fermieri, iar între 51 şi 60 de ani sunt 161.023. Iată un domeniu în care trebuie să abordăm cu multă atenţie, cu mult echilibru, profilul politicilor agricole în perspectiva post 2020. Structurile de specialitate din minister lucrează la politicile agricole specifice Romaniei, a stării de de fapt, având în vedere aceste elemente, dar şi altele, structurate pe date exacte, nu pe sondaje, pentru a profila politici de viitor pentru agricultura Ţării Româneşti’, a adăugat ministrul Agriculturii.

Daea a anunţat că până la data de 1 iunie se vor face verificările administrative în urma cererilor depuse de fermieri până la data de 15 mai, între 1 iunie şi 1 iulie se va face şi transmite eşantionarea, iar din 1 iulie şi până la 1 octombrie se va realiza controlul în teren în aşa fel încât toate datele să fie procesate, iar pe 16 octombrie va începe plata avansului.

Fermierii români au depus în perioada 1 martie – 15 mai a.c. peste 855.000 de cereri unice de plată pentru o suprafaţă de 9,7 milioane de hectare, înregistrându-se o depăşire cu 250.000 de hectare faţă de anul 2017, în timp ce anul trecut au fost depuse 884.464 cereri, pentru o suprafaţă de 9,545 milioane hectare.

 

Te-ar mai putea interesa și
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca Turcan (PNL), Cătălin Drulă (USR), secretarii - Claudia Mihalcea (PSD),......
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...