Peste 43.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi lucrători de la alte structuri au fost mobilizați pentru alegeri
„Procesul de votare a început în întreaga ţară, fără probleme deosebite în ceea ce priveşte ordinea publică”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog.
Potrivit acesteia, pe parcursul nopţii, peste 17.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne au asigurat măsurile de protecţie a localurilor de vot în care au fost organizate secţii de votare, acestea fiind predate către preşedinţii birourilor electorale în această dimineaţă cu sigiliile intacte.
În total, pentru această zi, Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat peste 43.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră şi lucrători de la alte structuri. Aproximativ 13.000 de angajaţi MAI sunt responsabili de menţinerea ordinii publice la nivel naţional, iar 20.243 asigură protecţia secţiilor de votare.
Peste 4.300 de lucrători MAI vor soluţiona sesizările cu privire la faptele nelegale care au legătură cu procesul de vot, în timp ce peste 5.000 de angajaţi reprezintă rezervele de intervenţie.
În ceea ce privește măsurile de protecţie pentru desfăşurarea votului, aceasta a reamintit că toţi participanţii la procesul electoral au obligaţia de a purta masca de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pe toată perioada în care se află în sediul secţiei de votare şi în localul de vot.
În vederea identificării, alegătorul îşi va îndepărta masca de protecţie pentru scurt timp, păstrând o distanţă de minimum un metru şi jumătate faţă de operatorul de calculator şi de membrii biroului electoral al secţiei de votare.
După identificare, alegătorul îşi va repoziţiona masca acoperind nasul şi gura.
Se va asigura o distanţă fizică de minimum 1 metru între participanţii la procesul electoral şi se va evita contactul fizic dintre alegători şi operatorul de calculator sau membrii biroului electoral.
Este obligatorie dezinfecţia periodică şi după fiecare contact direct cu alte persoane a mâinilor participanţilor la procesul electoral.
Buletinele de vot, ştampila cu menţiunea „VOTAT” şi pixurile ce vor fi utilizate de către alegător trebuie dispuse astfel încât alegătorul să le poată prelua singur, fără a avea contact direct cu membrii biroului electoral al secţiei de votare.
După exercitarea dreptului de vot, alegătorul îşi va aplica singur timbrul autocolant ori ştampila cu menţiunea „VOTAT”, după caz, pe actul de identitate sau documentul de identitate, la indicaţia şi sub supravegherea membrilor biroului electoral al secţiei de votare.
Prezenţa oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care votează, este interzisă.
Dacă preşedintele biroului electoral al secţiei de votare constată că un alegător, din motive temeinice, nu poate să voteze singur, îi poate permite să cheme în cabina de votare, în scopul de a-l ajuta, un însoţitor ales de el. Acesta nu poate fi din rândul persoanelor acreditate, al membrilor biroului electoral al secţiei de votare sau al candidaţilor.
Pot vota cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani, inclusiv cei 682 care îşi sărbătoresc astăzi majoratul.
Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele care au fost condamnate la pierderea drepturilor electorale prin hotărâre judecătorească definitivă.
Cetăţenii români îşi pot exercita dreptul de vot numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul sau reşedinţa, în baza unuia dintre următoarele acte de identitate: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic şi carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din şcolile militare.
Ce amenzi se pot da
Refuzul oricărei persoane de a se conforma dispoziţiilor preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 2.200 şi 3.000 de lei. Aceeaşi amendă este prevăzută şi pentru comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice pe o distanţă de 500 de metri în jurul localului secţiei de votare.
Persoanele care continuă propaganda electorală sau sfătuiesc alegătorii la sediul secţiilor de votare sau în împrejurimi să voteze sau să nu voteze anumiţi competitori electorali vor primi amendă cuprinsă între 1.400 şi 2.000 de lei.
Fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului de vot se sancţionează cu amendă cuprinsă între 600 şi 1.000 de lei.
Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Pedeapsa pentru oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat este închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Persoana care votează fără a avea acest drept sau cu un act de identitate nul ori fals sau cu un buletin de vot fals se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Aceeaşi pedeapsă va primi persoana care votează de două sau mai multe ori sau introduce în urnă mai multe buletine de vot decât are dreptul.