Peste 46% din populaţia rezidentă matură este supraponderală, iar 9,3% suferă de obezitate
Distribuţia după indicele masei corporale evidenţiază faptul că 46,4% din populaţia rezidentă de 18 ani şi peste este supraponderală (54,1% dintre bărbaţi şi 39,2% dintre femei) şi 9,3% suferă de obezitate (9,0% dintre bărbaţi şi 9,7% dintre femei). Persoanele care suferă de obezitate sunt mai frecvente în mediul urban (10,0% comparativ cu 8,5% în mediul rural), iar cele care sunt supraponderale au pondere mai mare în mediul rural (48,3% faţă de 44,8% în mediul urban, afirmă INS.
Din totalul populaţiei rezidente în vârstă de un an şi peste, 99,5% a consumat fructe şi legume, consumul zilnic de fructe fiind menţionat de 30,4% din populaţie, iar cel de legume de 30,1% din populaţie, scrie Agerpres.
Potrivit INS, din totalul populaţiei de 6 ani şi peste, doar 9,2% au declarat că fac săptămânal sport sau diverse activităţi fizice recreative în timpul liber (12,0% din populaţia masculină şi 6,5% din populaţia feminină). Cele mai multe persoane care realizează astfel de activităţi sunt copiii cu vârsta cuprinsă între 6-14 ani (41,4%) şi tinerii de 15-24 ani (19,6%). După această vârstă, ponderea persoanelor care fac sport în timpul liber scade semnificativ, de la 7,3% la grupa de vârstă 25-34 ani, la 0,1% la persoanele de 75 de ani şi peste.
De asemenea, studiul INS arată că din populaţia rezidentă de 15 ani şi peste, 57,2% a consumat băuturi alcoolice în ultimele 12 luni precedente interviului, iar 19,2% nu a consumat niciodată alcool. Bărbaţii au consumat alcool în proporţie mult mai mare decât femeile (72,6% faţă de 42,8%). Cei mai mulţi consumatori de băuturi alcoolice se regăsesc în rândul persoanelor de sex masculin din grupa de vârstă 45-54 ani (83,9%). Din populaţia rezidentă de 15 ani şi peste, 18,7% au consumat frecvent băuturi alcoolice (cel puţin o dată pe săptămână).
Consumul de băuturi alcoolice diferă în funcţie de perioada din săptămână. Din populaţia rezidentă de 15 ani şi peste, care consumă alcool, 98,1% a consumat băuturi alcoolice în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică şi 76,5% a consumat în zilele de luni până joi.
Conform INS, un sfert din populaţia rezidentă de 15 ani şi peste fumează (39,2% din populaţia de sex masculin şi 12,4% din populaţia de sex feminin). Dintre persoanele care fumează, 19,6% fumează zilnic (31,8% din populaţia de sex masculin şi 8,2% din populaţia de sex feminin). O persoană care fumează zilnic consumă, în medie, 13 ţigări, persoanele de sex masculin fumând, în medie 13,5 ţigări, iar persoanele de sex feminin, în medie, 11,1 ţigări.