Peste 47.000 de persoane – programate pentru vaccinarea anti-COVID. Peste 350.000 – pe lista de aşteptare

Peste 47.000 de persoane s-au programat pentru vaccinarea anti-COVID, luni, de la lansarea etapei pentru populaţia generală şi până la ora 18,00, iar 353.332 de persoane s-au înscris pe listele de aşteptare pentru a fi notificate atunci când vor fi locuri disponibile, informează CNCAV.
AGERPRES - mar, 16 mart. 2021, 11:02
Peste 47.000 de persoane - programate pentru vaccinarea anti-COVID. Peste 350.000 - pe lista de aşteptare

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, în cursul zilei de luni ritmul de înscriere pe listele de aşteptare a crescut de la 322 rezervări/minut în intervalul 9,00 – 10,00, la 1.243 rezervări/minut între orele 11,00 şi 13,00, ajungând la un maximum de 3.657 rezervări/minut între orele 13,00 şi 15,00.

Platforma nu a înregistrat întreruperi în funcţionare pe parcursul zilei, subliniază CNCAV.

„Reamintim că programarea se poate realiza atât online în platformă, cât şi telefonic în Call Center, la numărul 021.414.44.25. Fiecare persoană se poate înscrie pe o singură listă de aşteptare, iar după ce este notificată că este un loc disponibil trebuie să acceseze platforma şi să se programeze în termen de 24 de ore. Dacă nu se programează în intervalul respectiv, se mai primesc încă două notificări ulterioare. În lipsa unei confirmări în acest interval de timp, persoana rămâne pe lista de aşteptare, însă pierde poziţia ocupată iniţial”, reaminteşte CNCAV.

Conform comunicatului citat, platforma de programare a fost actualizată în cursul nopţii de duminică spre luni şi luni dimineaţa listele de aşteptare au fost activate progresiv, potrivit unei programări pe judeţe.

De asemenea, pe toată durata desfăşurării operaţiunilor tehnice de implementare a listelor de aşteptare platforma a fost deschisă publicului.

CNCAV menţionează că datele statistice au fost furnizate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Te-ar mai putea interesa și
Mesajul lui Burduja după doi ani de ministeriat la Energie
Mesajul lui Burduja după doi ani de ministeriat la Energie
Sebastian Burduja, care a ocupat doi ani poziția de ministru al Energiei, a vorbit despre cinci lucruri importante care s-au întâmplat în acest timp. Burduja nu va mai fi ministru, postul va......
UniCredit SpA va internaliza afacerea sa de asigurări de viață și aplică pentru statutul de conglomerat financiar
UniCredit SpA va internaliza afacerea sa de asigurări de viață și aplică pentru statutul de conglomerat financiar
UniCredit SpA, a anunțat internalizarea afacerii sale de asigurări de viață și va aplica pentru statutul de conglomerat ...
Aeroportul Băneasa-Aurel Vlaicu va avea un nou terminal de minimum 800 de pasageri și caută terenuri pentru aciziționare sau expropiere
Aeroportul Băneasa-Aurel Vlaicu va avea un nou terminal de minimum 800 de pasageri și caută terenuri pentru aciziționare ...
Aeroportul Internațional București Băneasa - Aurel Vlaicu va avea un nou terminal de procesare pasageri, cu facilitățile ...
Expunerea cronică la lumină artificială poate provoca comportamente care seamănă cu depresia
Expunerea cronică la lumină artificială poate provoca comportamente care seamănă cu depresia
Expunerea cronică la lumina artificială pe timpul nopții poate declanșa comportamente asemănătoare depresiei prin activarea ...