Peste 5,2 milioane de sosiri în structurile de primire turistică din România în primele 6 luni

Peste 5,2 milioane de sosiri au fost înregistrate în structurile de primire turistică din România în primele şase luni ale acestui acest an, în creştere cu 4,1% faţă de perioada similară din anul trecut, 75,8% fiind ale turiştilor români, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică transmise vineri AGERPRES.
Economica.net - vin, 03 aug. 2018, 07:29
Peste 5,2 milioane de sosiri în structurile de primire turistică din România în primele 6 luni

În rândul turiştilor străini, iar cele mai multe sosiri sunt din Germania (144.700), Israel (120.200) şi Italia (112.500).

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în prima jumătate a lui 2018 au însumat 10,36 milioane, în creştere cu 2,5% faţă de cele din perioada ianuarie – iunie 2017, 76,8% fiind turişti români.

Durata medie a şederii a fost de două zile la turiştii români şi de 1,9 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în primul semestru a fost de 25,7% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 0,4 puncte procentuale faţă de perioada corespunzătoare din anul trecut. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat la hoteluri (32,7%), spaţii de cazare pe nave (24,5%), hosteluri (19,5%), vile turistice (19,2%) şi pensiuni turistice (18%).

Pe judeţe, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a înregistrat valori mai mari în Municipiul Bucureşti (991.400), Braşov (594.200), Cluj (289.800) şi Constanţa (289.100) iar numărul de înnoptări ale turiştilor a înregistrat valori mai mari în Capitală (1,609 milioane), Braşov (1,153 milioane), Constanţa (874.700) şi Cluj (526.200).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost, în perioada de referinţă, de 5,107 milioane, în creştere cu 7,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (92,5%) iar 50,9% din statele Uniunii Europene. Dintre statele UE, cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Bulgaria (28%), Ungaria (27,3%) şi Italia (8,1%).

Pe de altă parte, plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 9,580 milioane, în creştere cu 3,8% comparativ cu S1 2017. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 67,7% din numărul total de plecări.

În luna iunie 2018, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat creştere cu 0,1% iar înnoptările au înregistrat scădere cu 1%.

La punctele de frontieră s-au înregistrat creşteri atât la sosirile vizitatorilor străini, cu 3,1%, cât şi la plecările în străinătate ale vizitatorilor români, cu un avans cu 4,6 %.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...