Peste 5.800 de imigranţi, un număr-record, au intrat duminică în Ungaria

Un număr-record de 5.809 de migranţi au intrat duminică în Ungaria, a anunţat luni poliţia, cu doar două zile înainte de intrarea în vigoare marţi, la 15 septembrie, a deciziei autorităţilor de la Budapesta de a închide ermetic frontiera Ungariei cu Serbia, relatează AFP.
Economica.net - lun, 14 sept. 2015, 07:34
Peste 5.800 de imigranţi, un număr-record, au intrat duminică în Ungaria

Această cifră bate recordul de 4.330 de sosiri înregistrate sâmbătă, a precizat poliţia. Conform noii legislaţii adoptate de Ungaria, începând de marţi, trecerea peste gardul de sârmă ghimpată, ridicat la frontiera cu Serbia, va fi pedepsită cu închisoarea.

Potrivit site-ului de informaţii ungar Index.hu, Serbia va încerca ‘să forţeze’ intrarea în Ungaria a unui număr variind între 25.000 şi 30.000 de migranţi luni, înainte de intrarea în vigoare a noii legi. Site-ul, care citează surse oficiale ungare, afirmă că Serbia va furniza un număr mare de autobuze migranţilor, care intră pe teritoriul său din Macedonia, venind din Grecia, pentru a le permite să ajungă în Ungaria.

Odată ajunşi în Ungaria, migranţii vor încerca să-şi continue călătoria spre Europa Occidentală, în special spre Germania şi Suedia, traversând Austria, aşa cum au făcut zeci de mii de persoane în ultimele săptămâni, Agerpres.

Însă Berlinul a anunţat duminică reintroducerea temporară a controalelor la frontieră pentru a face faţă afluxului de refugiaţi şi toate trenurile dintre Austria şi Germania au fost suspendate, lăsând mii de migranţi blocaţi pe teritoriul austriac. Între timp, circulaţia feroviară între Austria şi Germania a fost reluată.

Ungaria, care intenţionează să-şi închidă ermetic frontiera cu Serbia în faţa imigraţiei clandestine, a ridicat un gard de sârmă ghimpată, cu o lungime de 175 de km, la frontiera cu această ţară şi va autoriza o utilizare sporită a armatei în zonă începând de marţi.

Te-ar mai putea interesa și
Vietnamul blochează activitea Telegram pe teritoriul său, spre surprinderea companiei care deține aplicația
Vietnamul blochează activitea Telegram pe teritoriul său, spre surprinderea companiei care deține aplicația
Ministerul Tehnologiei din Vietnam a ordonat furnizorilor de servicii de telecomunicații să blocheze aplicația de mesagerie Telegram, pentru că nu a cooperat în combaterea unor posibile......
Podul de peste râul Săsar, aflat pe drumul de centură a municipiului Baia Mare, s-a surpat (Video)
Podul de peste râul Săsar, aflat pe drumul de centură a municipiului Baia Mare, s-a surpat (Video)
O porţiune a podului peste râul Săsar, aflat pe drumul de centură al municipiului Baia Mare, s-a surpat, traficul rutier ...
Nicușor Dan: În foarte multe locuri statul român este de la neglijent până la capturat, fiind necesare o presiune din partea societății
Nicușor Dan: În foarte multe locuri statul român este de la neglijent până la capturat, fiind necesare o presiune din ...
Preşedintele ales, Nicuşor Dan, susţine că statul român este, în foarte multe locuri, "de la neglijent până la capturat", ...
Washingtonul relaxează sancțiunile impuse Siriei ca urmare a promisiunii făcute de Trump la cererea Arabiei Saudite
Washingtonul relaxează sancțiunile impuse Siriei ca urmare a promisiunii făcute de Trump la cererea Arabiei Saudite
Statele Unite au publicat vineri directive menite să ridice efectiv sancţiunile impuse Siriei, după ce preşedintele Donald ...