Peste 50.000 de noi infectări în Germania în 24 de ore
Este pentru prima dată când pragul de 50.000 de cazuri noi zilnice este depăşit de la începutul pandemiei după ce Germania a înregistrat un număr record de infectări în ultimele zile. Numărul de decese în 24 de ore a crescut joi la 235.
Cancelarul german Angela Merkel, aflată la final de mandat, a catalogat miercuri drept ”dramatică” recrudescenţa infectărilor pe teritoriul ţării, devenită considerabilă din luna octombrie.
”Pandemia s-a propagat din nou într-o manieră dramatică”, a deplâns purtătorul de cuvânt al cancelarului, făcând apel la autorităţile sanitare regionale competente să ia noi măsuri pentru a ţine situaţia sub control.
Totodată, presiunea este în creştere asupra unităţilor spitaliceşti.
Creşterea accentuată a numărului de cazuri este atribuită ratei relativ slabe de vaccinare a populaţiei Germaniei, puţin peste 67%.
Mai multe dintre landurile afectate, cum ar fi Saxonia, Bavaria şi, cel mai recent, Berlin au introdus noi restricţii vizând persoanele nevaccinate, primele afectate de această revenire a pandemiei.
Astfel, începând de luni, Berlinul va interzice persoanelor nevaccinate accesul în restaurantele fără terase, baruri, săli de sport şi saloane de coafură.
Accesul în aceste locuri publice nu va mai fi permis cu un test negativ dacă posesorii nu sunt vaccinaţi sau nu pot dovedi că au trecut prin boală.
În total, aproape 4,9 milioane de persoane au fost infectate cu COVID-19 în Germania de la debutul pandemiei.