Peste 50 de miliarde de dispozitive vor fi conectate la internet până în 2020, la nivel mondial – oficial american

Economica.net
12 05. 2015
internet_fobia_86246600_74329300

‘Cum numărul atacurilor cibernetice creşte în Europa şi în întreaga lume, este timpul să identificăm soluţiile tehnologice şi politicile necesare pentru a ne proteja şi a ne reveni după viitoarele ameninţări. Mediul digital este parte integrantă a activităţii autorităţilor şi companiilor şi a vieţii noastre de zi cu zi. Până în 2020 se aşteaptă o triplare a numărului de dispozitive conectate la internet, care va ajunge la peste 50 de miliarde. Potenţialele beneficii pentru societate şi economiile ţărilor noastre sunt enorme, dar acest lucru înseamnă şi o creştere a numărului de ţinte ale hackerilor’, a subliniat oficialul american.

Guvernul României, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională /MSI/, împreună cu Departamentul Comerţului al SUA şi Serviciul Comercial al Ambasadei SUA la Bucureşti, organizează, în perioada 11-13 mai, la Palatul Parlamentului, Summitul Regional de Securitate Cibernetică, scrie Agerpres.

La eveniment participă 17 state din Europa Centrală şi de Sud-Est, membre sau non-membre ale Uniunii Europene /UE/ şi NATO. Acestea îşi vor prezenta politicile în domeniul securităţii cibernetice şi vor aborda tematici precum ameninţările şi vulnerabilităţile cibernetice, identificarea oportunităţilor pentru colaborare internaţională şi regională, dar şi schimbul de bune practici în domeniu.

Summitul de la Bucureşti aduce, în acelaşi loc, oficiali guvernamentali, companii şi specialişti în domeniul securităţii cibernetice din mediul public şi privat din Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ucraina, Statele Unite ale Americii şi România.

În aceeaşi perioadă, Departamentul Comerţului al SUA şi Serviciul Comercial al Ambasadei SUA la Bucureşti derulează la Bucureşti o misiune comercială formată din 20 de companii americane, cu scopul de a prezenta cele mai noi soluţii pe care acestea le pot oferi în domeniu.