Peste 50 de persoane au protestat în faţa Băncii Naţionale a României, cerând demisia guvernatorului Mugur Isărescu
Grupul de protestatari era format, în principal, din clienţi care au luat credite în franci elveţieni. Aceştia au cerut demisia guvernatorului şi aprobarea legii conversiei creditelor.
La protest şi-a făcut apariţia şi avocatul Gheorghe Piperea, care a precizat însă că a venit să îi susţină pe protestatari şi că nu doreşte să participe la eventuale discuţii cu guvernatorul.
‘Nu are rost să merg la domnul Isărescu. Şi aşa eu îi populez coşmaruri în fiecare noapte, nu are rost să mă duc şi în noaptea asta la el să îi cer să demisioneze. Acesta este ceea ce cred că oamenii ar trebui să ceară în seara aceasta’, a spus Piperea.
El afirmat că există mai multe motive pentru care guvernatorul BNR ar trebui să îşi dea demisia, unul dintre acestea fiind seminariile de pregătire a magistraţilor.
De asemenea, Piperea a făcut referire şi la vânzările de portofolii de credite neperformante de către bănci unor colectori de creanţe.
‘Nu ar fi rău să se uite cu mare atenţie la acele bănci care îşi externalizează, îşi vând unor colectori de creanţe creanţele împotriva acestor oameni cu 5-6% din valoare. În loc să încerce să justifice această mizerie de afacere care se face cu colectorii de creanţe şi care transformă din cetăţeni cu drepturi oamenii aceştia în pradă pur şi simplu ar trebui să le atragă atenţia băncilor că în loc să primească 5% de la un colector de creanţe ar putea să facă o înţelegere, individuală sau colectivă, nu are niciun fel de importanţă, cu oamenii, prin care să li se permită ca în loc de 100 de lei să plătească 50 de lei sau 60 de lei, lucru pe care oamenii aceştia l-ar putea face’, a afirmat Piperea.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, referitor la protestele anunţate pentru luni seară la sediul băncii centrale, că este deschis la discuţii cu protestatarii.
‘Au mai fost aici şi de fiecare dată nu am respins dialogul, dimpotrivă! Dacă au cereri clare, vom încerca să dialogăm cu dânşii, într-o manieră care ne dorim să fie cât mai civilizată, şi noi făcând efortul să nu fim extrem de tehnici, să coborâm până unde se poate coborî, însă fără a vulgariza, explicaţiile, discuţiile şi limitele pe care le are banca centrală’, a spus şeful Băncii Naţionale.