Peste 55.000 de contribuabili au solicitat anularea penalităţilor aferente datoriilor către stat
Potrivit sursei citate, dacă aceşti contribuabili îşi vor achita datoriile până la 16 decembrie vor beneficia de anularea unor penalităţi în valoare de 820 milioane de lei.
„Menţionăm că, până la data de 12.12.2019, au depus notificări/cereri de anulare a obligaţiilor accesorii un număr de 55.376 contribuabili, care înregistrează obligaţii bugetare restante în valoare de 1,72 miliarde lei. Dacă aceste sume vor fi achitate până la data de 16.12.2019, inclusiv, contribuabilii vor beneficia de anularea obligaţiilor bugetare accesorii, în cuantum de 820 milioane lei”, se arată într-un comunicat al ANAF remis vineri AGERPRES.
Contribuabilii care înregistrează obligaţii bugetare restante la data de 31 decembrie 2018 pot beneficia, în condiţiile reglementate de Ordonanţa de Guvern nr. 6/2019, de o serie de facilităţi fiscale. Una dintre facilităţi este anularea obligaţiilor bugetare accesorii iar în vederea accesării acestei facilităţi fiscale, contribuabilii trebuie să achite, până la data de 16 decembrie 2019, inclusiv, obligaţiile bugetare principale cu scadenţe până la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut, precum şi obligaţiile bugetare principale şi accesorii cu termene de plată între 1 ianuarie şi 16 decembrie 2019.
„În acest sens, este obligatoriu să fie depusă o cerere de anulare a obligaţiilor de plată accesorii la organele fiscale competente, până la data de 16.12.2019, inclusiv. Cererile pot fi depuse şi prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual”, fără a fi necesară deplasarea contribuabililor la sediile ANAF. În situaţia în care contribuabilii nu îndeplinesc condiţiile legale pentru a beneficia de facilităţi fiscale, ANAF va relua de îndată măsurile de executare silită corespunzătoare”, precizează ANAF.