Peste 60 de crescători din Caraș Severin au solicitat ajutor de minimis pentru Bazna și Mangalița

Economica.net
10 08. 2018
mangalita_62932200

„Încă de la deschiderea acestui program, în Caraş-Severin s-au înscris 62 de crescători, precum şi trei furnizori. Din păcate, niciunul din procesatorii existenţi nu s-a arătat interesat de acest program, dar există posibilitatea ca în perioada următoare să depună astfel de cereri”, a declarat ing. Liviu Munteanu, consilier superior în cadrul Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Caraş-Severin.

Conform acestuia, luna trecută a fost aprobată o hotărâre, care modifică H.G. nr. 9/2018, referitoare la aprobarea schemei de ajutor de minimis, pentru aplicarea Programului de susţinere a crescătorilor de porci din rasele Bazna sau Mangaliţa, în vederea producerii cărnii şi stabileşte unele măsuri de aplicare a acesteia.

Având în vedere importanţa acestei scheme de ajutor de minimis, pentru promovarea şi sprijinirea crescătorilor din cele două rase autohtone, dar şi pentru faptul că la nivel naţional s-a înscris un număr important de fermieri în program, a fost luată decizia ca aceasta să fie permanent deschisă pentru înscriere. S-a luat în calcul şi faptul că pe parcursul acestui program crescătorii pot deveni furnizori.

„În consecinţă, furnizorii şi crescătorii de purcei ori procesatorii pot face cereri prin care solicită să se înscrie în program, cu condiţia ca cererea de plată şi documentele însoţitoare să se depună cu respectarea termenului prevăzut, nu mai târziu de 10 decembrie 2020”, a precizat Liviu Munteanu.

Valoarea totală a acestei scheme de ajutor de minimis, la nivel naţional, este de 4,6 milioane de lei, în limita sumelor aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu această destinaţie, de la bugetul de stat.