Peste 640.000 de fermieri au primit subvenţii pe suprafaţă din bugetul naţional de 756 mil. lei

Economica.net
15 03. 2013
agricultura_41577400

Potrivit unui comunicat al instituţiei, remis, vineri, AGERPRES, plăţile sunt efectuate în cadrul Schemei de plată naţională directă complementară, decuplată de producţie (PNDC1 vegetal) – Campania 2012.

Pentru anul 2012 cuantumul alocat schemei de plată PNDC1 este de 35 euro/ha, la care se aplică coeficientul de reducere liniară.

Potrivit APIA, în cursul lunii decembrie 2012 au mai fost efectuate plăţi pentru PNDC vegetal în sumă de 166 milioane lei (36,5 milioane euro).

Suma totală plătită până în acest moment se ridică la 922 milioane lei (203,15 milioane euro), reprezentând un procent de 91,56% din suma alocată acestei scheme de plată pentru Campania 2012.

Plăţile se efectuează în lei, la cursul de schimb stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 28 septembrie 2012 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr.294/01 din 29 septembrie 2012, respectiv 4,5383 lei pentru un euro.