Peste 700.000 de imigranţi au sosit în Europa prin Mediterană în acest an

Peste 700.000 de imigranţi şi refugiaţi au sosit în Europa traversând Marea Mediterană în anul 2015 şi 3.210 au murit sau au fost daţi dispăruţi, a anunţat marţi Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), potrivit AFP.
Economica.net - mar, 27 oct. 2015, 11:41
Peste 700.000 de imigranţi au sosit în Europa prin Mediterană în acest an

În acest an, în total 705.200 de imigranţi şi refugiaţi au traversat Mediterana: 562.355 de persoane au ajuns în Grecia şi 140.000 în Italia.

Potrivit UNHCR, majoritatea sunt sirieni, în Grecia aceştia reprezentând 64% din cei sosiţi.

‘Numărul imigranţilor sosiţi în Grecia continuă să fie ridicat, în pofida deteriorării condiţiilor meteorologice în acest week-end’, a declarat, la rândul său, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) într-un comunicat de presă.

OIM a subliniat totodată că, din cauza vremii nefavorabile, ‘este din ce în ce mai dificil de a supraveghea ambarcaţiunile cu imigranţi pe mare’.

Potrivit acestei organizaţii, 5.239 de persoane au sosit sâmbătă în Grecia şi 4.199 duminică.

De la începutul lunii octombrie, peste 160.000 au sosit în Grecia venind din Turcia, dintre care 99.000 au debarcat la Lesbos, 22.000 la Chios, 21.500 la Samos şi aproximativ 7.500 la Leros, a precizat OIM.

În Italia, în luna octombrie au sosit 7.230 de imigranţi, mai puţin de jumătate din cei veniţi anul trecut în aceeaşi perioadă. OIM atribuie această scădere faptului că sirienii preferă să treacă prin Turcia şi Grecia pentru a ajunge în Europa.

Te-ar mai putea interesa și
UNTRR anunță efectuarea primei curse sub acoperirea Convenției TIR între România și Iordania, cu tranzitarea Irakului
UNTRR anunță efectuarea primei curse sub acoperirea Convenției TIR între România și Iordania, cu tranzitarea Irakului
Uniunea Naţionala a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), în parteneriat cu firma Simon Truck SRL, a lansat prima cursă efectuată sub acoperirea Convenţiei TIR, din România în......
Travelminit.ro: Prețul mediu al unei vacanțe de Paște se situează între 200 și 500 lei pe noapte. Maramureș, Bucovina și Transilvania sunt favoritele turiștilor
Travelminit.ro: Prețul mediu al unei vacanțe de Paște se situează între 200 și 500 lei pe noapte. Maramureș, Bucovina ...
Un studiu realizat de către platforma de rezervari hoteliere Travelminit.ro, pe baza răspunsurilor a peste 500 de turiști ...
Al cincilea focar de febră aftoasă a fost detectat în Ungaria, în zona de nord a țării
Al cincilea focar de febră aftoasă a fost detectat în Ungaria, în zona de nord a țării
Autorităţile ungare au detectat un nou focar de febră aftoasă la o fermă din localitatea Rabapordany, în apropierea ...
Marii retaileri vor avea magazinele închise în prima zi de Paște
Marii retaileri vor avea magazinele închise în prima zi de Paște
Magazinele marilor lanţuri de retail din România vor fi închise în prima zi de Paşte, urmând ca în a doua zi a sărbătorii ...