Peste 73.200 de firme din sectorul HoReCa ar putea să beneficieze de ajutoare de stat

Peste 73.200 de companii din sectorul HoReCa ar putea beneficia de o schemă de ajutor de stat cu un buget de 500 de milioane de euro potrivit unui proiect de ordin pus în dezbatere de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT).
AGERPRES - mie, 14 apr. 2021, 21:37
Peste 73.200 de firme din sectorul HoReCa ar putea să beneficieze de ajutoare de stat

„Ministerul a publicat azi Proiectul de ordin pentru aprobarea Procedurii de implementare a schemei de ajutor de stat instituită prin Ordonanţa de urgenţă nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului şi alimentaţiei publice, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19”, a anunţat miercuri instituţia.

Potrivit documentului, bugetul Schemei este estimat la 500 de milioane de euro, echivalent în lei. Sumele aferente Schemei se asigură de la bugetul de stat prin bugetul MEAT, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate cu această destinaţie şi/sau din fonduri externe.

Citește și: Patronate: Operatorii din HoReCa îşi vor asuma costul testării rapide a clienţilor (economica.net)

Totodată, Schema se derulează până la 31 decembrie 2021, plata sumelor corespunzătoare urmând a fi realizată până cel târziu la data de 30 iunie 2022, în limita creditului bugetar.

„Prin implementarea măsurii se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr maxim de 73.211 de beneficiari. Dacă valoarea însumată a cererilor de finanţare aprobate depăşeşte valoarea creditului de angajament sau bugetar alocat cu această destinaţie, angajarea, respectiv plata către beneficiar se va face proporţional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totală a cererilor de finanţare aprobate”, se precizează în document.

Potrivit sursei citate, obiectivul schemei de ajutor de stat îl reprezintă acordarea de sprijin financiar din fonduri publice naţionale şi/sau din fonduri externe pentru întreprinderile din domeniul turismului şi alimentaţiei publice, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei COVID 19.

Potrivit documentului, Schema este implementată de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, în parteneriat cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) şi se aplică pe întreg teritoriul Romaniei, în toate cele 8 regiuni de dezvoltare.

Citește și: A fost prelungită cu 90 de zile scutirea de la plata impozitului pentru industria HoReCa (economica.net)

„Prin prezenta Schemă sunt acordate granturi în cuantum de 20% din baza de calcul, rezultată din desfăşurarea activităţilor aferente codurilor CAEN prevăzute la art. 3 alin (2) din OUG nr. 224/2020 cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2020 comparativ cu anul 2019. Cifrele utilizate trebuie să fie brute, înainte de deducerea impozitelor sau altor taxe. Dacă valoarea însumată a cererilor de finanţare aprobate depăşeşte valoarea creditului de angajament sau bugetar alocat cu această destinaţie, angajarea, respectiv plata către beneficiar se va face proporţional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totală a cererilor de finanţare aprobate”, se mai precizează în document.

Totodată, valoarea maximă a ajutorului de stat care poate fi acordată unui beneficiar prin prezenta Schemă este echivalentul în lei al sumei de 800.000 euro/întreprindere unică (legată). „Ajutorul de stat acordat conform prezentei Scheme este cumulat cu alte măsuri de sprijin acordate în baza secţiunii 3.1 din Comunicarea Comisiei Europene – Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, în limita plafonului echivalent în lei al sumei de 1.800.000 euro, precum şi cu ajutoare acordate în temeiul altor secţiuni ale comunicării, în conformitate cu dispoziţiile din secţiunile specifice ale acesteia cu privire la cumul. Cifrele utilizate trebuie să fie brute, şi anume înainte de deducerea impozitelor sau altor taxe”, se mai spune în document.

Potrivit proiectului, dacă un beneficiar de ajutor de stat face parte din categoria întreprinderilor legate şi a depus mai multe cereri de finanţare, suma maximă pe care o poate primi în cadrul Schemei nu poate depăşi 800.000 euro/întreprindere unică, „În cazul în care valoarea însumată a cererilor de finanţare depuse de beneficiari aparţinând aceleiaşi întreprinderi unice depăşeşte 800.000 euro, ajutorul de stat se acordă proporţional, prin raportarea sumei aprobate fiecărui aplicant la suma totală cererilor aprobate la nivelul întreprinderii unice”, se mai precizează în document.

Pe de altă parte, dacă valoarea însumată a cererilor de finanţare aprobate depăşeşte valoarea creditului de angajament sau bugetar alocat cu această destinaţie, angajarea, respectiv plata către beneficiar se va face proporţional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totală a cererilor de finanţare aprobate.

„MEAT va acorda un ajutor de stat după ce va verifica, pe baza declaraţiei pe proprie răspundere a operatorului economic, că este respectată regula cumulului, precum şi faptul că suma totală a ajutoarelor de stat primite pe Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, însumată cu cuantumul ajutorului de stat solicitat în cadrul prezentei Scheme nu depăşeşte la nivelul întreprinderii unice, pragul de 1.800.000 euro, echivalentul în lei”, se mai arată în document.

Potrivit sursei citate, reprezentanţii MEAT au dreptul să verifice anunţat/inopinat, on-line sau la sediul operatorilor economici veridicitatea şi conformitatea declaraţiilor, activităţii şi cheltuielilor făcute de beneficiarul ajutorului de stat. Astfel, beneficiarul trebuie să accepte şi să faciliteze controlul reprezentantului MEAT privind ajutorul de stat acordat prin proiect. În caz contrar, se dispune recuperarea ajutorului de stat.

Beneficiari de ajutor de stat sunt structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare clasificate, structuri de alimentaţie, înregistrate în scopuri fiscale pe teritoriul României, agenţii de turism licenţiate şi ghizii de turism atestaţi, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României şi care primesc ajutor de stat, conform acestei Scheme. Totodată, beneficiarul mai poate fi întreprindere autonomă, întreprindere parteneră sau întreprindere legată.

Prin completarea formularului de înscriere beneficiarii îşi vor lua angajamentul de plată a datoriilor restante către bugetul central, angajamentul privind menţinerea activităţii pentru 12 luni, respectiv 24 luni în cazul în care valoarea grantului este mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro, îşi vor asuma pe proprie răspundere că întreprinderea nu era în dificultate la 31 decembrie 2019, că nu este în insolvenţă şi că nu are decizie de recuperare emisă de Comisia Europeană/alt furnizor de ajutor de stat/Consiliul Concurenţei.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească "un dialog cu Moscova pe tema ucraineană" fără a implica Kievul, într-un moment în care......
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a investit în acest an peste 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, ...
45,8 milioane de tone de  mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
45,8 milioane de tone de mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 45,869 milioane tone, ...
Criză Taiwan – Primul exerciţiu ce simulează o escaladare a conflictului militar cu China
Criză Taiwan – Primul exerciţiu ce simulează o escaladare a conflictului militar cu China
Taiwan - Biroul prezidenţial a desfăşurat primul exerciţiu de masă ce simulează o escaladare militară din partea Chinei, ...