Peste 80% dintre băncile centrale au luat sau iau în considerare lansarea unei monede digitale – raport)

Peste 80% dintre băncile centrale au luat sau iau în considerare lansarea unei monede digitale, potrivit indicelui global PwC CBDC 2022, care analizează şi clasifică cele mai importante proiecte CBDC (Central Bank Digital Currency).
AGERPRES - mie, 06 apr. 2022, 11:45
Peste 80% dintre băncile centrale au luat sau iau în considerare lansarea unei monede digitale - raport)

Raportul notează că proiectele de monede digitale pentru populaţie şi companii (retail) au atins niveluri de maturitate mai mari decât proiectele de monede digitale destinate instituţiilor financiare care au conturi la băncile centrale (wholesale), care au înregistrat progrese importante în ultimul an.

„Cel puţin 68 de bănci centrale au comunicat public intenţiile lor privind instrumentele digitale, fiind deja disponibile trei monede digitale pentru retail şi cel puţin 28 de proiecte pilot. În 2022 este aşteptată o intensificare a proiectelor de cercetare, testare şi implementare, incluziunea financiară fiind unul dintre principalele rezultate dorite. Totuşi autorităţile financiare internaţionale, inclusiv Fondul Monetar Internaţional, continuă să reamintească faptul că ţările care adoptă monede digitale trebuie să rămână vigilente şi să evalueze periodic diversele riscuri referitoare la aplicarea politicii monetare, finanţarea băncilor, securitatea cibernetică, integritatea şi stabilitatea financiară”, a declarat Gabriel Voicilă, Technology Partner PwC România, într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

În topul proiectelor CBDC de retail incluse în index se află eNaira, moneda digitală a Băncii Centrale a Nigeriei (CBN), prima din Africa, şi Sand Dollar, emis de Banca Centrală a Bahamas ca mijloc legal de plată în octombrie 2020. China a devenit, de asemenea, prima mare economie care a testat un CBDC în 2020, cu yuanul digital, iar începând din martie 2022, desfăşoară programe pilot în 12 oraşe, inclusiv în Beijing şi Shanghai.

În ceea ce priveşte CBDC wholesale, proiectul principal din cadrul indexului este parteneriatul Autorităţii monetare din Hong Kong (HKMA) şi al Băncii Thailandei (BoT) pentru lansarea proiectului mBridge, un concept care să permită efectuarea în timp real a plăţilor transfrontaliere în valută pe baza tehnologiei registrului distribuit (distributed ledger technology – DLT). De asemenea, pe un loc fruntaş se situează Autoritatea Monetară din Singapore (MAS) cu două proiecte noi, se arată în comunicatul citat.

În top 5 CBDC retail se regăsesc Nigeria, Bahamas, China, Jamaica şi Caraibe de Est, în timp ce pe wholesale principalele proiecte CBDC sunt deţinute de Thailanda, Hong Kong, Singapore, Canada şi Franţa.

De asemenea, oferta de stablecoin, un tip de criptomonede care îşi poate păstra stabilitatea preţului în raport cu o referinţă precum dolarul american, euro sau yen, a explodat în ultimele 18 luni. Stablecoins sunt considerate „puntea” de trecere de la numerar la activele digitale, permiţând tranzacţii flexibile şi accesibile şi care pot suporta o potenţială volatilitate pe care alte criptomonede nu pot.

PwC este o reţea de firme prezentă în 156 de ţări cu mai mult de 295.000 de profesionişti ce oferă servicii în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri.

Te-ar mai putea interesa și
Moscova anunță că acordurile de armistițiu cu Ucraina se vor aplica numai după ce vor fi ridicate restricţiile occidentale privind exporturile ruse de cereale și îngrășăminte
Moscova anunță că acordurile de armistițiu cu Ucraina se vor aplica numai după ce vor fi ridicate restricţiile occidentale ...
Acordurile anunţate marţi de SUA cu privire la un armistiţiu ruso-ucrainean în Marea Neagră şi asupra infrastructurilor energetice va intra în vigoare numai după ce vor fi ridicate......
Alin Burcea (ANAT): Am reuşit cu forţă şi cu dârzenie, să ocupăm un binemeritat ultim loc în Europa la numărul de turişti străini
Alin Burcea (ANAT): Am reuşit cu forţă şi cu dârzenie, să ocupăm un binemeritat ultim loc în Europa la numărul de ...
România a ocupat anul trecut "cu forţă şi dârzenie" ultimul loc în Europa la numărul de turişti străini, a declarat, ...
Ciolacu încearcă să se distanțeze de eșecul suspendării programului Visa Waiver pentru România. Spune că nu e un fan al ministrului de Externe Emil Hurezeanu, care a fost numit de PNL
Ciolacu încearcă să se distanțeze de eșecul suspendării programului Visa Waiver pentru România. Spune că nu e un ...
Premierul Marcel Ciolacu declară că nu este un "mare fan" al ministrului Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, şi că acesta ...
Ucraina avertizează că va considera o încălcare a armistițiului mediat de SUA intrarea oricărei nave de război ruse în apele sale teritoriale
Ucraina avertizează că va considera o încălcare a armistițiului mediat de SUA intrarea oricărei nave de război ruse ...
Ucraina a confirmat marţi aprobarea unui armistiţiu maritim acceptat, de asemenea, de Rusia în cadrul negocierilor cu ...