Peste 800.000 de numere de telefon au fost portate din 2008

Peste 800.000 de numere de telefon au fost portate, din octombrie 2008 până la 31 iulie, din care mai mult de 550.000 pe segmentul telefoniei mobile, potrivit datelor anunţate joi de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
Economica.net - joi, 02 aug. 2012, 12:54
Peste 800.000 de numere de telefon au fost portate din 2008

„De la lansarea portabilităţii în 21 octombrie 2008 şi până în prezent numărul de portări a depăşit cifra de 800.000. Proporţia între numerele fixe şi cele mobile portate se menţine relativ aceeaşi, 68% din totalul numerelor portate, peste 550.000, fiind numere de telefonie mobilă. Până la data de 31 iulie 2012 s-au portat 813.582 numere de telefon, dintre care 553.154 numere de telefonie mobilă şi 260.428 numere de telefonie fixă”, se arată într-un comunicat al ANCOM.

În cele două luni din anul 2008 în care portabilitatea numerelor a fost posibilă au fost realizate 15.681 de portări, în 2009 – 180.239, în 2010 – 221.219, iar în anul 2011 numărul portărilor a fost de 260.256.

Cele mai multe portări (34.696) au fost realizate în luna decembrie 2011, se precizează în comunicat.

De la începutul acestui an au fost portate în total 136.187 de numere, dintre care 96.820 au fost numere de telefonie mobilă şi 39.367 au fost numere de telefonie fixă (o medie lunară de 19.455 de portări).

Anul acesta cele mai multe portări au fost înregistrate în ianuarie (27.823 numere).

Cele mai multe numere de telefonie fixă au fost portate în Bucureşti – 76.663 de numere, urmat de judeţul Cluj – 19.008, Timiş – 14.740 şi Prahova – 14.370.

În ceea ce priveşte telefonia mobilă, datele statistice arată că se portează mai frecvent utilizatorii cu abonament (postpaid) decât cei care folosesc o cartelă preplătită (prepaid).

Astfel, din numărul total de utilizatori de telefonie mobilă care s-au portat, 75% erau utilizatori postpaid şi 25% erau utilizatori prepaid.

În ceea ce priveşte numărul de portări realizate de către fiecare operator de telefonie mobilă în calitate de furnizor acceptor (portări către propria reţea), cele 553.154 de numere mobile portate se împart astfel: Vodafone a primit 186.793 numere, Cosmote – 184.775 numere, Orange – 175.607, RCS & RDS – 5.255 şi Telemobil – 719.

Cele 260.428 de numere de telefonie fixă au fost portate în reţelele a 31 de furnizori de servicii de telefonie fixă. Dintre acestea, cele mai multe numere au fost portate către reţelele UPC România (72.843), RCS & RDS (69.649), Orange (48.869), Vodafone (44.735) şi Romtelecom (12.061).

Portabilitatea numerelor permite utilizatorilor de servicii de telefonie să îşi păstreze numărul de telefon atunci când schimbă furnizorul. Se pot porta numerele de telefonie fixă, mobilă şi numere speciale precum cele din categoria 0800 sau 0900. Portarea se face doar în cadrul aceleiaşi categorii (fix-fix, mobil-mobil).

Conform unei decizii adoptate de ANCOM în prima jumătate a acestui an, începând din luna septembrie termenul de activare a unui număr portat va fi de maxim o zi lucrătoare, aşa cum prevăd normele europene, iar durata maximă a procedurilor administrative aferente portării se reduce de la 10 la 3 zile lucrătoare.

Decizia ANCOM reduce termenele în care furnizorii au obligaţia să realizeze activităţile specifice asociate diferitelor faze ale procesului de portare. Astfel, termenul în care furnizorul donor trebuie să răspundă unei cereri de portare se reduce de la 4 zile lucrătoare la o singură zi. Reducerea acestui termen va permite ca portarea să fie realizată mai rapid, chiar şi în cazurile în care furnizorul donor identifică probleme la completarea cererii şi este necesară reintroducerea acesteia.

Te-ar mai putea interesa și
China protestează față de intenția SUA de extrage metale rare de pe fundul oceanelor
China protestează față de intenția SUA de extrage metale rare de pe fundul oceanelor
Nicio ţară nu trebuie să ocolească legile internaţionale prin autorizarea explorării şi exploatării resurselor minerale de pe fundul mării, a transmis luni Ministerul chinez de Externe, în......
Primul restaurant Popeyes din Iași va fi deschis în această săptămână
Primul restaurant Popeyes din Iași va fi deschis în această săptămână
Popeyes deschide joi primul restaurant din Iași, mergând mai departe cu expansiunea în țară inițiată anul trecut, ...
Puii Mei, un restaurant nou cu specific asiatic, a fost deschis în Colosseum Mall
Puii Mei, un restaurant nou cu specific asiatic, a fost deschis în Colosseum Mall
Colosseum Mall anunță deschiderea restaurantului cu specific asiatic Puii Mei. Această inaugurare vine la scurt timp după ...
Karoly Borbely: Hidroelectrica va veni și după 1 iulie în întâmpinarea celor 600.000 de clienţi cu o ofertă competitivă
Karoly Borbely: Hidroelectrica va veni și după 1 iulie în întâmpinarea celor 600.000 de clienţi cu o ofertă competitivă
Hidroelectrica a avut, din 2020-2021, o ofertă competitivă pentru consumatorii casnici din România, astfel că va veni ...