Peste 800.000 de obiecte pirotehnice interzise, confiscate de poliţiştii bucureşteni în decembrie

Economica.net
29 12. 2013
petarde_12799100_97120200

Poliţiştii de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au făcut, în perioada 2-28 decembrie, zeci de controale şi percheziţii în Bucureşti, în urma cărora au descoperit peste 800.000 de obiecte pirotehnice interzise la deţinere, arată duminică Poliţia Capitalei, într-un comunicat de presă.

În urma acestor acţiuni, poliţiştii bucureşteni au început urmărirea penală faţă de 85 de persoane, pentru efectuarea de operaţiuni, fără drept, cu articole pirotehnice.

De asemenea, au fost constatate 77 de infracţiuni şi au fost confiscate peste 800.000 de obiecte pirotehnice.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii bucureşteni, pentru infracţiunea de deţinere ilegală de materiale pirotehnice interzise.

Potrivit datelor statistice ale Poliţiei Române, în anul 2005, când articolele pirotehnice din clasa a II-a se comercializau „la liber”, în perioada sărbătorilor de iarnă, la nivel naţional, au fost înregistrate peste 350 de răniri şi un deces cauzate de folosirea necorespunzătoare a acestora.

După apariţia, în anul 2006, a restricţionării vânzării către publicul larg a acestei categorii de articole pirotehnice, în perioada similară au fost înregistrate, în medie, 25 de răniri anual, fără să fie înregistrate decese.

Conform Legii 126/1995, republicată, privind regimul materiilor explozive, în categoria 1 intră articole pirotehnice de divertisment, care prezintă un risc foarte scăzut, cu un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse, iar în categoriile 2, 3 şi 4 sunt cuprinse cele destinate utilizării în exterior şi exclusiv de către pirotehnicieni.

În categoria 1 sunt incluse numai obiectele pirotehnice de distracţie foarte mici de tipul artificiilor, cum ar fi, de exemplu, steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, minisori, inele de foc şi sateliţi, a precizat sursa citată.

„Din motive de ordine, securitate, siguranţă publică şi pentru protecţia mediului se interzice deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2”, a precizat Poliţia Română.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai dacă iau măsuri de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

Potrivit evidenţelor Poliţiei Române, la nivel naţional, până în prezent, 12 societăţi comerciale au efectuat importuri sau transferuri de articole pirotehnice, la cantitatea importată sau transferată adăugându-se cea rămasă în stoc din anii precedenţi.

Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an.

Articolele pirotehnice din categoriile 1 şi P1 comercializate către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 16 ani, precum şi comercializarea articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate doar de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la trei luni la un an.