Peste 800.000 de salariaţi vor beneficia din ianuarie 2014 de majorarea salariului minim brut

Peste 800.000 de salariaţi vor beneficia din ianuarie 2014 de majorarea salariului minim brut pe ţară de la 800 la 850 de lei, dintre care mai puţin de o treime sunt din sectorul bugetar, iar majorarea cu încă 50 de lei se va aplica din iulie pentru 966.405 de angajaţi, potrivit Ministerului Muncii.
Economica.net - mar, 12 nov. 2013, 12:39
Peste 800.000 de salariaţi vor beneficia din ianuarie 2014 de majorarea salariului minim brut

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) a supus, marţi, dezbaterii publice proiectul de Hotărâre pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea acestuia în 2014 în două etape.

Din nota de fundamentare care însoţeşte documentul rezultă că în prima etapă, respectiv din 1 ianuarie 2014, vor beneficia de majorarea salariului de bază minim brut de la 800 la 850 de lei un număr de 804.225 de salariaţi, dintre care 238.143 din sectorul bugetar şi 566.112 din sectorul concurenţial.

În cea de-a doua etapă, respectiv din 1 iulie 2014, vor beneficia de creşterea salariului de bază minim brut pe ţară de la 850 la 900 de lei în total 966.405 salariaţi, dintre care 281.542 bugetari şi 684.863 din sectorul concurenţial.

Proiectul de act normativ stabileşte că începând din 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 850 de lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună, reprezentând 5,059 de lei pe oră.

Începând din 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 900 de lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 ore în medie pe lună, reprezentând 5,357 de lei pe oră.

„Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Stabilirea, pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă, de salarii de bază sub nivelul celui prevăzut constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei”, se arată în proiectul de Hotărâre.

Documentul va fi în dezbatere publică pe site-ul MMFPSPV până în 22 noiembrie.

Guvernul va încasa la buget 344 milioane de lei (77,2 milioane de euro) din creşterea salariului minim brut pe economie, proiectul de buget pentru anul viitor bazându-se pe încasările suplimentare atrase din această sursă, relevă un document oficial obţinut de MEDIAFAX.

Încasările vor rezulta din modificarea la nivelul economiei a grilelor de salarizare, ca efect al acestei majorări, şi impozitarea corespunzătoare a angajaţilor.

Guvernul a anunţat, săptămâna trecută, că salariul minim brut va fi majorat anul viitor în două etape, respectiv de la 800 lei, în prezent, la 850 de lei începând cu 1 ianuarie şi la 900 lei de la 1 iulie.

Luni seara, Ministerul Finanţelor a anunţat că 274.000 de bugetari vor benefica de majorări salariale ca urmare a creşterii salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, fără să menţioneze nimic despre faptul că statul are de câştigat din punct de vedere al încasărilor la buget din această majorare.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...