Peste 850 de persoane au participat în ianuarie la cursurile de formare profesională organizate de ANOFM

Economica.net
12 03. 2018
237_dezvoltare_formare_profesionala_74084900

Dintre persoanele care au participat la cursurile de formare profesională, 345 sunt şomeri, 74 sunt persoane care nu beneficiază de gratuitate şi 459 sunt persoane care beneficiază de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie.

Toate cele 19 programe de formare profesională gratuite, începute în perioada de referinţă au ca sursă de finanţare bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Cel mai ridicat interes pentru astfel de programe de formare s-a înregistrat în rândul şomerilor cu vârsta peste 45 de ani (42,03%), urmaţi de cei din grupa de vârstă 35 – 45 de ani (28,70%), de cei cu vârsta cuprinsă între 25 şi 35 de ani (18,55%) şi de tinerii sub 25 de ani (10,72%).

În funcţie de nivelul de studii, cei mai mulţi cursanţi, 57,68%, au studii medii, 34,49% studii primare şi 7,83% studii superioare.

Ocupaţiile în care au fost formaţi cei mai mulţi şomeri au fost: instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze – 61, lucrător în creşterea animalelor – 49, operator introducere, validare şi prelucrare date – 42, agent de securitate – 27, competenţe în limba engleză – 23, frizer – coafor – manichiurist – pedichiurist – 23, lucrător în cultura plantelor – 22, lucrător în comerţ – 17, dulgher, tâmplar, parchetar – 16, electrician în instalaţii energetice – 14, coafor – 12, inspector (referent) resurse umane – 11, faianţar – 10, bucătar – 10, cofetar – patiser – 8.

Rezultatele monitorizării persoanelor care s-au angajat într-o perioadă de cel mult 12 luni de la absolvirea cursului arată că 901 de participanţi îşi găsiseră un loc de muncă în cursul lunii ianuarie 2018.