Peste două treimi dintre români au consumat mai puţin sau au apelat la produse mai ieftine în 2011
Studiul arată că la nivelul percepţiei criza este prezentă în continuare în vieţile românilor. Asta, chiar dacă în perioada februarie-decembrie 2011 a scăzut procentul celor care declară că sunt afectaţi de criză în mare şi foarte mare măsură, de la 53,2% în februarie 2011 la 42,8% în decembrie.
Efectele crizei asupra familiilor celor care au răspuns cercetării se referă la creşterea preţurilor (59%), reducerea salariului sau a câştigurilor salariale (47,9%), pierderea locului de muncă (18,6%), creşterea ratelor la credite din cauza devalorizării leului (15%) şi pierderea sau diminuarea beneficiilor extra-salariale (13,8%).
De asemenea, criza economică are în continuare impact asupra comportamentului de consum al românilor. Studiul arată că 72,2% şi-au redus consumul sau au apelat la produse mai ieftine (46,3% au cumpărat aceleaşi produse, dar în cantitate mai mică, 10% au cumpărat produse mai ieftine, dar în aceeaşi cantitate, iar 15,9% au cumpărat produse mai ieftine şi în cantitate mai mică).
Studiul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ pentru Bucureşti şi oraşele cu peste 100.000 locuitori, în perioada 7 – 12 decembrie 2011.