Peste jumătate de milion de numere au fost portate în 2014
‘În cursul anului trecut s-au portat 564.648 de numere, ceea ce reprezintă o treime din totalul de 1.772.073 de numere portate de la momentul lansării portabilităţii numerelor, în octombrie 2008. Din totalul numerelor portate în 2014, aproape 480.000 sunt numere de telefonie mobilă şi 84.710 numere de telefonie fixă. Media lunară de portări a ajuns la 47.054, în creştere de la 22.844 de portări înregistrate în anul 2013. La nivelul lunii decembrie 2014 s-au efectuat cele mai multe portări, respectiv 96.098’, relevă datele ANCOM.
Conform sursei citate, de la data lansării în România a serviciului de portabilitate a numerelor (21 octombrie 2008), românii care au schimbat operatorul, dar şi-au păstrat numărul de telefon, au fost tot mai numeroşi an de an. Astfel, dacă în 2009 au fost realizate 180.239 de portări, în 2010 numărul lor a fost de 221.219, în anul 2011 s-a ajuns la 260.256, în anul 2012 s-au înregistrat 255.893 de portări, în anul 2013 s-au realizat 274.137 de noi portări, în timp ce în anul 2014 s-a consemnat cel mai mare număr de portări (564.648).
Din numărul total de 1.772.073 de portări realizate până la 31 decembrie 2014, 1.304.091 sunt numere de telefonie mobilă (74% din total). Cei mai interesaţi să îşi păstreze numărul de telefon sunt utilizatorii cu abonament (aproximativ 67% din total), în timp ce 33% dintre cei ce au ales să îşi schimbe furnizorul de servicii folosesc cartele preplătite.
În segmentul telefoniei mobile, Vodafone continuă să fie operatorul cu cele mai multe numere primite în reţea prin portare (398.148 de numere), urmat de Orange (369.031), Telekom România Mobile Communications (318.233), RCS & RDS (213.663) şi Telekom România Communications (4.284).
Totodată, în cazul telefoniei fixe, 37 de furnizori au primit cele 467.982 de numere portate până în prezent, dintre acestea cele mai multe fiind portate către RCS & RDS (130.936), UPC România (111.375), Orange (100.909), Vodafone (81.162) şi Telekom România Communications (20.385).
La nivel regional, cele mai multe cereri de portare a numărului de fix s-au înregistrat în Bucureşti (147.645), iar pe locurile următoare s-au clasta: judeţul Cluj (30.159 de numere portate), Timiş (24.689), Prahova (22.580) şi Galaţi (21.458), care însumează peste 50% din totalul numerelor de telefonie fixă portate.
ANCOM precizează că utilizatorii de internet au la dispoziţie pentru informare site-ul www.portabilitate.ro, unde pot afla în ce reţea funcţionează orice număr de telefon folosit în România, chiar dacă a fost portat.
Anul trecut, pe adresa arbitrului telecom s-au transmis 197 de plângeri de la utilizatori cu privire la procesul de portare, iar principalele probleme sesizate au vizat disfuncţionalităţi apărute în cadrul procesului de portare generate de ne-sincronizarea activităţilor furnizorilor implicaţi sau de nerespectarea termenelor de portare.