Peste jumătate din electricitatea produsă la nivel mondial va fi cu emisii reduse de carbon înainte de 2030 – IEA

16 10. 2024
energie verde economie

„În istoria energiei, am avut era carbonului şi era petrolului, iar acum intră în mare viteză în era electricităţii, care va defini sistemul energetic mondial în viitor şi, în plus, va fi bazată pe surse curate”, estimează directorul executiv al IEA, Fatih Birol, cu ocazia publicării raportului anual al organizaţiei, World Energy Outlook 2024, scrie Agerpres.

În acest raport, IEA îşi menţine estimările conform cărora vârful cererii pentru toţi combustibilii fosili (petrol, gaze naturale şi cărbune) va fi atins „până la finele acestui deceniu”, chiar dacă aceste previziuni sunt contrazise de cele ale industriei de petrol şi gaze şi ale Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC).

„Prin includerea energiei nucleare, care în prezent a revenit în atenţia numeroaselor ţări, sursele de energie cu emisii reduse, precum energia eoliană şi cea fotovoltaică, ar urma să producă mai mult de jumătate din electricitatea mondială înainte de 2030”, afirmă IEA.

Surplusul de petrol şi gaze ar urma să ducă la preţuri mai mici şi asta ar putea permite ţărilor să aloce mai multe resurse pentru energie curată, ceea ce ar duce lumea într-o „eră a electricităţii”, a spus Birol.

Potrivit organizaţiei cu sediul la Paris, în 2023 capacităţile de producţie a energiei regenerabile care au fost conectate la reţea anul trecut au atins nu nivel record de 560 Gigavaţi (GW), astfel că totalul a ajuns la 4.250 GW, iar dacă ritmul actual de creştere se va menţine, totalul va ajunge la 10.000 de GW în 2030.

Chiar dacă există un elan în favoarea tranziţiei la energia curată, „lumea este încă departe de o traiectorie lină spre obiectivele vizând neutralitatea climatică în 2050”, subliniază totuşi IEA, care a făcut un apel pentru o accelerare a tranziţiei. „Un nivel record de energie curată a fost instalată la nivel mondial în 2023, dar două treimi din creşterea cererii de energie a fost încă satisfăcută prin combustibili fosili”, a subliniat IEA.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.