Peste jumătate din mașinile second-hand aduse în România au fost avariate înainte

27 11. 2022
Mașini second-hand

Astfel, conform raportului „Indexul de Transparenţă a pieţei auto”, realizat de carVertical, România ocupă locul 20 din cele 23 de ţări în topul ţărilor cu cele mai puţin transparente pieţe de maşini rulate din Europa. „Una din cinci maşini rulate are kilometrajul dat înapoi, iar valoarea medie ştearsă de pe odometru este de aproximativ 50.000 de kilometri (48.090 km). Aceasta înseamnă că un cumpărător nu doar că poate plăti în exces pentru un vehicul, dar pe baza înregistrărilor false poate avea probleme şi cu planificarea reviziilor”, se menţionează în document.

De asemenea, mai mult de două treimi din parcul auto de maşini rulate sunt din import (67,19%), iar peste jumătate dintre autovehicule sunt avariate (57,03%). Majoritatea ţărilor care oferă mai puţină transparenţă au o medie scăzută a valorii daunelor şi România nu face excepţie, ocupând locul 4 în clasament cu 2.938 de euro.

Pe de altă parte, România se prezintă ceva mai bine la vârsta parcului auto second-hand, cu o vechime de 9,19 ani, şi se clasează pe locul 9 din 23 în clasamentul pieţelor auto europene analizate.

Potrivit sursei citate, cea mai puţin transparentă piaţă a maşinilor second-hand se află în Letonia, cu un scor al indicelui de transparenţă de minus 142,7 puncte şi unde aproximativ un sfert (23,6% %) dintre autovehicule au kilometrajul dat înapoi, iar valoarea medie este de aproape 47.500 km. Clasamentul continuă cu Ucraina (-141,9 puncte), Lituania (-108,4 puncte) şi România (-100,8 puncte).

„Cumpărarea unei maşini second-hand din Letonia, Lituania, Ucraina sau România este riscantă, având în vedere că sunt pieţe cu cele mai mari importuri auto. Aici se află cele mai multe autovehicule fraudate prin derularea odometrului sau ascunderea daunelor. O pondere considerabil mai mare a importurilor de maşini second-hand este unul dintre motivele-cheie pentru care ţările din Est sunt mult mai afectate de fraudă. Importurile cresc în mod direct procentajul de maşini cu kilometrajul dat înapoi, iar urmărirea unor astfel de infracţiuni necesită mult efort, în special atunci când vine vorba despre tranzacţii internaţionale”, susţine Matas Buzelis, şef de Comunicare la carVertical.

Datele carVertical relevă faptul că piaţa maşinilor second-hand din Vestul Europei se bucură de mai multă transparenţă decât cea din Europa de Est.

În acest context, pe primul loc se află Marea Britanie, cu cel mai mare indice al transparenţei, de 126 de puncte, urmată de Germania – cu un scor de 96,8, Italia (90,8) şi Franţa (79,9).

Pe zona Europei Centrale, Croaţia, Cehia, Ungaria şi Slovacia sunt clasate la mijlocul Indexului de Transparenţă a pieţei auto şi, deşi nu au un scor ridicat în ceea ce priveşte derularea odometrului, au un volum mai mare al importurilor de maşini second-hand şi un procent la fel de mare al maşinilor avariate.

„Dacă în Croaţia procentul de vehicule cu kilometrajul dat înapoi este unul dintre cele mai scăzute (10,3%), această ţară are un procent semnificativ de maşini importate (69,3%), iar 56,4% dintre vehicule sunt avariate. Urmează Slovacia, cu 58,5% maşini importate şi Ungaria (52,6%). În Cehia, jumătate dintre maşinile la mâna a doua sunt importate din străinătate. 51,6% dintre acestea sunt avariate, iar 11,4% au kilometrajul dat înapoi”, conform raportului de specialitate.

Indexul de Transparenţă a pieţei auto a fost realizat pe un eşantion de 23 de ţări din Europa şi SUA, pe o perioadă de 12 luni.

Cercetarea se bazează pe date din rapoartele reale ale maşinilor cumpărate de către clienţii carVertical şi a avut la bază şase mari criterii: procentajul maşinilor cu kilometrajul dat înapoi; valoarea medie a kilometrilor şterşi de pe odometru; procentajul maşinilor avariate; media valorii daunelor; procentajul de maşini second-hand importate; vârsta medie a maşinilor verificate.