Peste jumătate dintre copii vor redeschiderea şcolilor – Sondaj Salvaţi Copiii

Economica.net
11 01. 2021
online_learning_for_kids_54279300

Sondajul a fost realizat în perioada 7 – 30 decembrie, pe un eşantion neprobabilistic format din 8.193 de respondenţi, dintre care 5.811 de elevi, 1.734 de părinţi şi 648 de cadre didactice.

Potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei, transmis luni AGERPRES, cei mai mulţi dintre părinţi (78,4%) şi profesori (73,1%) consideră că elevii trebuie să revină cât mai curând în băncile şcolii, fiind nevoie de o regândire a programei şcolare (80,9%) şi de măsuri de educaţie remedială (43,7%).

În ceea ce-i priveşte pe copii, 56,8% dintre ei se declară în favoarea redeschiderii şcolilor, arată cercetarea Salvaţi Copiii.

Mai puţin de un sfert (23,5%) dintre copii, 12,7% dintre părinţi şi 14,2% dintre profesori preferă ca şcoala să fie menţinută online, iar restul celor chestionaţi se declară nehotărâţi.

Pentru ca redeschiderea şcolilor să fie făcută în condiţii de siguranţă, cei mai mulţi dintre subiecţii sondajului au pus accentul pe existenţa materialelor igienico-sanitare, precum şi pe evitarea aglomeraţiei în spaţiile limitrofe. Astfel, 83,5% dintre respondenţi consideră că asigurarea condiţiilor igienico-sanitare este o condiţie necesară pentru deschiderea şcolilor, 69,8% au spus că este nevoie de asistenţă medicală în toate şcolile, 59,3% dintre cei intervievaţi vor să fie luate măsuri pentru evitarea aglomeraţiei în jurul şcolilor, 45,3% cred că este necesară reducerea numărului de elevi din clase, iar 44,8% consideră că este nevoie de transport sigur către şi dinspre şcoală.

Mai mult de trei sferturi dintre cei chestionaţi (80,9%) consideră utilă revizuirea programei şcolare, cu accent pe materia esenţială, 43,7% au spus că sunt necesare intervenţii de sprijin pentru cei care nu au reuşit să participe real la educaţia online, iar 10,2% s-au pronunţat pentru prelungirea duratei cursurilor în acest an şcolar.

Urmând exemplul altor state europene care au pus educaţia copiilor pe lista priorităţilor, Salvaţi Copiii a solicitat Guvernului să menţină deschise toate unităţile de învăţământ preşcolar şi clasele 0-4, asigurând totodată măsurile de siguranţă şi materialele sanitare (măşti, dezinfectanţi etc.) necesare pentru prevenirea răspândirii COVID-19 în şcoală şi în comunitate şi aplicând scenariul galben ori verde, în funcţie de gradul de aglomerare a grupelor de copii la clasă.

Pentru elevii mai mari (învăţământ secundar sau liceal), revenirea lor în spaţiul şcolar trebuie să constituie o prioritate, mai ales în localităţile mai puţin afectate de pandemie şi în şcolile unde numărul redus de elevi permite distanţarea fizică de cel puţin 1,5 m între elevi, consideră Salvaţi Copiii.

În opinia organizaţiei, devine crucială extinderea progresivă a programelor de tip „Şcoală după şcoală”, cu un program de la 8,00 la 16,00/17,00 şi o masă caldă.

O importanţă majoră o au şi respectarea măsurilor de prevenţie în proximitatea unităţilor de învăţământ, mai ales de către adulţii care însoţesc elevii către şi de la şcoală, precum şi asigurarea unor alternative sigure de transport pentru copiii care frecventează grădiniţe sau şcoli aflate la distanţă de domiciliu, mai susţine Salvaţi Copiii.

Conform sursei citate, o măsură imediată ar trebui să o constituie asigurarea transportului şcolar, nu doar în mediul rural, ci şi în cel urban, prin achiziţionarea de microbuze şcolare şi angajarea de şoferi, folosind modelul transportului clienţilor marilor reţele de magazine.