Peste jumătate dintre pacienţii bucureşteni au primit cel puţin o dată un diagnostic greşit – studiu

Peste jumătate dintre pacienţii din Bucureşti au primit cel puţin o dată un diagnostic greşit sau un tratament neadecvat, se arată într-un studiu dat publicităţii miercuri de Intermedicas.
Economica.net - mie, 22 nov. 2017, 12:12
Peste jumătate dintre pacienţii bucureşteni au primit cel puţin o dată un diagnostic greşit - studiu

Potrivit studiului, şase din zece pacienţi bucureşteni afirmă că au consultat doi sau mai mulţi medici înainte de a primi un diagnostic corect.

Mai mult, 7 din 10 pacienţi bucureşteni spun că ar fi dispuşi să apeleze la un serviciu specializat de second opinion medical în cazul în care s-ar confrunta cu o afecţiune oncologică şi ar dori să aibă siguranţa unui diagnostic corect şi a unui plan adecvat de tratament.

Conform cercetării, 60% dintre pacienţii care au primit un diagnostic corect în cadrul serviciului de second opinion medical nu s-ar mai întoarce la medicul care i-a diagnosticat greşit, iar peste 20% afirmă că s-ar întoarce la primul medic, însă i-ar solicita acestuia schimbarea planului de tratament.

Vorbind despre opinia medicală primită în cadrul serviciului de second opinion, 8 din 10 pacienţi din Bucureşti susţin că serviciul specializat de second opinion medical a adus completări diagnosticului iniţial sau l-a infirmat. Doar 23,1% declară că serviciul de second opinion a confirmat diagnosticul.

Printre cele mai importante specialităţi medicale pentru care pacienţii au apelat la serviciul de second opinion specializat se numără oncologia (29,7%), ginecologia (13,5%), neurologia (13,5%), endocrinologia (10,8%) şi cardiochirurgia (8,1%).

Pacienţii bucureşteni au o atitudine favorabilă faţă de serviciul specializat de second opinion medical. 73% dintre aceştia consideră că serviciul le oferă în mare măsură siguranţa unui diagnostic corect, iar 62% spun că serviciul de second opinion medical îi ajută, în foarte mare măsură, să înţeleagă mai bine problema medicală de care suferă.

Cercetarea a fost realizată în perioada octombrie – noiembrie 2017, pe un eşantion de peste 600 de respondenţi, reprezentativ pentru populaţia cu vârste de peste 22 ani, utilizatori ai internetului, din Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...