Peste jumătate dintre ruşi vor ca Putin să continue după actualul mandat, ce expiră în 2024 – sondaj
Putin şi-a început cel de-al patrulea mandat al său ca preşedinte în acest an. Constituţia va trebui modificată pentru ca Putin să se menţină la putere şi după 2024, deoarece în acel an se va încheia cel de-al doilea mandat consecutiv al său. Putin va avea atunci 71 de ani.
”Nu există succesori. Oamenii văd lucrurile în mod pragmatic”, a declarat directorul Centrului Levada, Lev Gudkov, în cotidianul Vedomosti. ”Spectrul unei schimbări politice evocă teama de instabilitate”, a declarat el, precizând că Putin este considerat drept cel care ”menţine statu-quo-ul”.
Potrivit sondajului, realizat în luna mai pe respondenţi la nivel naţional, 51 % dintre ei spun că preferă ca Putin să rămână preşedinte, în timp ce numai 27 % spun că ar vrea să fie altcineva.
Mai mult de jumătate dintre participanţii la un sondaj în 2014 doreau şi atunci ca Putin să rămână preşedinte, respectiv 58%, procent în creştere faţă de anul anterior, când a fost de 33 %, a indicat Centrul Levada într-un comunicat pe site-ul său.
Rusia a anexat în 2014 peninsula ucraineană Crimeea şi apoi a sprijinit o revoltă prorusă în estul Ucrainei, ca răspuns la înlăturarea de la Kiev a preşedintelui prorus Viktor Ianukovici. Moscova a fost larg condamnată de către puteri occidentale pentru aceste acţiuni şi relaţiile sale cu Ucraina au ajuns la cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată.
În disputa cu Occidentul, a apărut patriotismul. ”Efectul mobilizării Crimeii se încheie”, a afirmat Gudkov, ”dar acesta a fost diminuat de campania prezidenţială şi de o nouă inflaţie”.