Proteste violente la combinatul Mechel Câmpia Turzii

Cei peste o sută de foşti angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii care s-au adunat, miercuri dimineaţă, în faţa combinatului, au forţat intrarea în unitate pentru a discuta cu directorul societăţii, iar în momentul în care au reuşit să ajungă la clădirea administraţiei oamenii au spart un geam.
Economica.net - mie, 27 feb. 2013, 07:35
Proteste violente la combinatul Mechel Câmpia Turzii

Protestatarii au încercat, într-o primă fază, să forţeze poarta combinatului, în condiţiile în care directorul unităţii a refuzat să vină să discute cu ei, după care foştilor angajaţi le-a fost deschisă poarta, ei reuşind să ajungă la clădirea administraţiei.

Protestatarii au încercat să forţeze şi intrarea în clădirea în care se află birourile şi au spart un geam al uşii de la intrare, strigând „Hoţii, hoţii” şi cerând directorului combinatului să iasă să discute cu ei.

La ora transmiterii acestei ştiri, o delegaţie a protestatarilor formată din cinci persoane a reuşit să intre în clădirea în care se află birourile conducerii combinatului, pentru a discuta cu reprezentanţii unităţii. Ceilalţi protestari se află în faţa clădirii de birouri, aşteptând rezultatul discuţiilor.

Peste o sută de foşti angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii, care au fost disponibilizaţi în ianuarie şi februarie, protestează miercuri în faţa combinatului, cerând conducerii companiei acordarea celor trei salarii compensatorii la care aveau dreptul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Oamenii s-au adunat miercuri dimineaţă în faţa combinatului Mechel Câmpia Turzii, protestul fiind spontan. Ei huiduie şi strigă „Hoţii” şi „Vrem salariile”.

Protestatarii susţin că trebuiau să primească în 45 de zile de la disponibilizare cele trei salarii compensatorii la care aveau dreptul.

„Conducerea Mechel Câmpia Turzii trebuia să ne achite în 45 de zile de la disponibilizare cele trei plăţi compensatorii la care aveam dreptul. Sunt peste 700 de persoane care au fost disponibilizate în lunile ianuarie şi februarie şi care nu au primit banii. În plus, trebuia să primim şi bonurile de masă”, a spus unul dintre protestatari.

Acesta a reclamat faptul că nu au găsit nicio înţelegere la conducerea societăţii şi a spus că oamenii sunt disperaţi, pentru că au rate la bănci şi contau pe cele trei salarii compensatorii, care se ridică la sume cuprinse între 3.500 şi 4.000 de lei.

Liderul de sindicat al Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, a acuzat conducerea Mechel România că a vândut combinatul fără să anunţe sindicatul.

„Contractul colectiv de muncă de la Mechel Câmpia Turzii nu a fost respectat, conducerea combinatului nu a acordat cele trei salarii compensatorii angajaţilor disponibilizaţi. Vânzarea combinatului s-a făcut cu încălcarea legii, fără să fie anunţat sindicatul. Nu există documente pentru vânzare. Noi vom face plângeri la Inspectoratul Teritorial de Muncă şi vom acţiona în instanţă conducerea Mechel Câmpia Turzii”, a spus Ioan Pascu, liderul de sindicat.

Mechel este activ în minerit, siderurgie, feroaliaje şi energie electrică, iar în România controlează companiile Mechel Târgovişte, Mechel Reparaţii, Mechel Câmpia Turzii, Ductil Steel Buzău, Ductil Steel Oţelu Roşu şi Laminorul Brăila.

Mechel a scos la vânzare, spre sfârşitul anului trecut, numeroase active, pentru a-şi reduce datoriile şi a finanţa un proiect minier, printre acestea numărându-se companiile controlate prin firma Eastern European Steel Division SRL, care coordonează activităţile grupului în România.

Mechel a redus în ultima perioadă producţia şi forţa de muncă la Câmpia Turzii, din cauza cererii scăzute pentru produsele combinatului. Începând din iunie 2012, la Mechel Câmpia Turzii au fost disponibilizate colectiv, în mai multe etape, aproximativ 1.600 de persoane, astfel că au mai rămas în jur de 360 de angajaţi la secţia de Trăgătorie.

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...