Peste o treime dintre anunţurile de angajare conţin informaţii despre salariul oferit – platformă recrutare
Conform datelor centralizate de eJobs, 83% dintre joburile postate aparţineau angajatorilor din România, 13,2% celor din afara ţării iar 3,9% se încadrau în categoria locurilor de muncă remote.
În momentul de faţă, aproape 8.000 de posturi publicate pe eJobs.ro au salariul afişat, iar numărul acestora reprezintă aproximativ 30% din totalul de joburi disponibile.
Analiza de specialitate relevă faptul că domeniile care au manifestat cea mai mare deschidere din acest punct de vedere au fost: retail, servicii, turism, transport/logistică, industria alimentară şi construcţii.
Din statistica Salario, comparatorul salarial marca eJobs, pentru aceste domenii, mediile salariale nete la nivel naţional variază între 3.700 şi 5.000 de lei, astfel: angajaţii din turism câştigă, în medie, 3.700 de lei pe lună, cei industria alimentară 3.800 de lei, în timp ce în retail media netă la nivel naţional este de 4.000 de lei.
Mai departe, 4.300 de lei este salariul mediu net pentru angajaţii din servicii, 4.400 pentru cei din transport/logistică, 4.000 pentru transport/distribuţie şi 5.000 de lei pentru salariaţii din construcţii.
Uniunea Europeană a decis, recent, că până la jumătatea anului 2026, toate grilele salariale ar trebui să fie publice, iar, în plus, angajaţii vor avea posibilitatea să obţină informaţii despre veniturile colegilor lor.
eJobs este platforma de locuri de muncă din România care verifică manual toate anunţurile şi companiile. În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile peste 30.000 de locuri de muncă.