Peste un miliard de euro prin PNRR – contracte semnate pentru reabilitarea clădirilor, proiecte locale, creşe noi

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, anunţă că, până în prezent, au fost semnate 437 de contracte, în valoare totală de 5.262.797.951,55 lei, pentru programele "Valul Renovării", "Fondul Local" şi "Educaţie" din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
AGERPRES - J, 17 nov. 2022, 09:44
Peste un miliard de euro prin PNRR - contracte semnate pentru reabilitarea clădirilor, proiecte locale, creşe noi

„Componentele gestionate de Ministerul Dezvoltării, cu finanţare din PNRR, sunt de succes, fapt demonstrat de numărul mare de cereri depuse. Vorbim despre un program transparent, bine pregătit, astfel încât beneficiarii au accesat rapid şi eficient fondurile şi iată că deja, prin contractele semnate, avem contracte semnate în valoare de peste un miliard de euro”, a transmis, joi, ministrul Cseke Attila, conform unui comunicat de presă, scrie Agerpres.

Pentru „Valul Renovării”, au fost semnate 178 contracte, în valoare totală de 3.295.772.789,12 lei, pentru lucrări de eficientizare energetică şi asigurarea siguranţei seismice şi la incendiu a blocurilor de locuinţe şi a clădirilor publice.

La „Fondul Local” sunt 140 contracte, în valoare totală de 195.266.333,39 lei, pentru realizarea de sisteme inteligente de management local, piste pentru biciclete, achiziţionarea de mijloace de transport electrice şi staţii de reîncărcare pentru autovehicule electrice, construirea de locuinţe pentru tineri şi de serviciu pentru specialişti, precum şi realizarea documentaţiilor de amenajarea teritoriului şi planificarea urbană.

Pentru construirea de creşe noi şi eficiente din punct de vedere energetic au fost semnate 119 contracte, în valoare totală de 1.771.758.829,04 lei, se precizează în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Un șofer de TIR a blocat Autostrada A1 aproape de intrarea în București. A pus camionul de-a latul drumului, în semn de protest
Un șofer de TIR a blocat Autostrada A1 aproape de intrarea în București. A pus camionul de-a latul drumului, în semn ...
Traficul rutier spre București pe autostrada A1 a fost blocat duminică după-amiază de un șofer de camion care a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul șoselei și s-a urcat pe cabină,......
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Cum au evoluat lucrările în ultimul an pe loturile rămase de construit
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Cum au evoluat lucrările în ultimul an pe loturile rămase de construit
Asociația Moldova vrea Autostradă (MVA) a postat săptămâna aceasta imagini din iulie 2025 comparativ cu iulie 2024 de ...
Statul începe să plătească mai greu: arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 4,3% în mai 2025
Statul începe să plătească mai greu: arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 4,3% în mai 2025
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 4,33% în luna mai 2025, comparativ cu luna precedentă, până la ...
Maxim istoric pentru Bursa de Valori București
Maxim istoric pentru Bursa de Valori București
 Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a încheiat săptămâna 14-18 iulie 2025 cu o capitalizare de 415,66 miliarde de lei, ...