Peste un milion de aplicări au fost înregistrate pe piaţa muncii în septembrie, cel mai ridicat nivel din acest an

Peste un milion de aplicări au fost înregistrate pe piaţa muncii în luna septembrie, acesta fiind cel mai ridicat nivel al aplicărilor de la începutul anului şi până acum, dar şi cu aproximativ 10% mai mult decât în septembrie 2022, potrivit unei platforme de recrutare.
AGERPRES - mar, 03 oct. 2023, 10:34
Peste un milion de aplicări au fost înregistrate pe piaţa muncii în septembrie, cel mai ridicat nivel din acest an

„Ceea ce se preconiza încă de la începutul verii, anume faptul că, din toamnă, candidaţii vor începe să fie extrem de activi pe piaţa muncii, s-a adeverit în luna septembrie. Cele peste un milion de aplicări ne arată o masă de candidaţi nu doar atenţi la joburile noi care apar, ci şi dispuşi să facă o schimbare în carieră. De altfel, un sondaj pe care l-am realizat recent arăta că 8 din 10 angajaţi intenţionează să-şi schimbe locul de muncă în următorul an”, a declarat Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.

Un procent de 14,3% dintre aplicări au fost efectuate pentru joburile remote, în linie cu media acestui an, dar şi cu nivelul din luna septembrie a anului trecut. 84,3% dintre aplicări au mers către joburile tradiţionale, care presupun prezenţa zilnică la birou, şi doar 1,4% au vizat joburile din afara ţării.

Retailul a fost domeniul care a atras cele mai multe aplicări (325.000), urmat de call center / BPO (152.000 de aplicări), servicii (128.000 de aplicări), IT / telecom (105.000 de aplicări), financiar / bancar (85.000 de aplicări), transport / logistică (79.000 de aplicări), turism (75.000 de aplicări) şi industria alimentară (72.000 de aplicări).

„Această ierarhie ne arată un interes crescut pentru domenii care vin, în general, cu un număr mare de joburi pentru candidaţii entry level. Asta înseamnă oportunităţi pentru candidaţii foarte tineri, cu vârsta cuprinse între 18 şi 24 de ani, dar şi pentru cei care au peste 45 de ani, cu experienţă în alt domeniu şi care sunt dispuşi să se angajeze pe o poziţie entry”, a explicat Roxana Drăghici.

Cei mai activi candidaţi sunt însă cei din categoria de vârstă 25 – 35 de ani, care au adunat 370.000 de aplicări. Continuă să rămână la foarte scurtă distanţă de ei tinerii între 18 şi 24 de ani, care se apropie de 350.000 de aplicări. Cei din segmentul 36 – 45 de ani au înregistrat aproximativ 175.000 de aplicări, în timp ce categoria 45+ rămâne un participant relativ timid la piaţa muncii, cu un număr de aplicări care depăşeşte uşor 100.000.

În ceea ce priveşte nivelul de carieră la care se află, cei mai mulţi candidaţi se încadrează în zona entry level (0-2 ani de experienţă) şi sunt urmaţi de mid-level (2 – 5 ani de experienţă). Candidaţii aflaţi la primul job, seniorii (peste 5 ani de experienţă) şi managerii au fost cei mai reticenţi în a-şi căuta un nou job.

„Cei care vor să se angajeze în această perioadă caută, în primul rând, stabilitate şi vor să se asigure că fac acest pas pentru o companie solidă, care poate trece cu uşurinţă şi peste o eventuală perioadă mai dificilă din punct de vedere economic. Acesta este unul dintre motivele pentru care 90% dintre aplicările lunii septembrie au mers către joburile de tip full time. Vedem tot mai puţini candidaţi care vor să lucreze part time (aceste joburi au strâns puţin peste 165.000 de aplicări) sau pe bază de proiect (15.000 de aplicări)”, a comentat Roxana Drăghici.

În luna septembrie, cel mai mult s-a aplicat pentru joburile din Bucureşti şi Ilfov, care au adunat mai mult 630.000 de aplicări. Au urmat joburile postate de angajatorii din Cluj – Napoca şi, pe locul al treilea, cu peste 142.00 de aplicări, cele remote.

Aproximativ 30.000 de joburi au fost postate în septembrie. În acest moment, pe eJobs.ro, sunt disponibile 27.000 de locuri de muncă.

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România şi liderul pieţei locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internaţională de media localizată în Zurich, Elveţia.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...