Petiţie on-line la Ministerul Finanţelor: Se cere reducerea valorii nominale a titlurilor de stat

03 02. 2014
obligatiune_cec_yeti_albascout_ro_33125800

În mediul on line frecventat de investitorii mici ciculă o petiţie prin care se cere  Ministerului Finanţelor Publice să reducă valoarea nominală a unui titlu de stat la 2.000 de lei, faţă de 5.000 de lei. Petiţia este susţinută de Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC)

În toamna anului trecut, Finanţele au redus de la 10.000 de lei la 5.000 de lei valoarea nominală a unui titlu de stat, însă şi acest prag este destul de prohibitiv pentru persoanele fizice.

Cu toate că este încă mare, nivelul de 2.000 de lei ar fi, totuşi, „comparabil cu salariul mediu net actual pe economie”, şi ar da şi persoanelor fizice „ocazia obiectivă de a beneficia” de setea de bani a Guvernului şi de „o variantă de economisire superioară randamentelor negative existente deja la mai multe depozite bancare”, susţin investitorii.

Titlurile ar urma să fie listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Reducerea valorii nominale a titlruilor de stat „ar conduce implicit la creşterea numărului de investitori pe piaţa locală de capital, la diversificarea acesteia şi automat la creşterea lichidităţii în general, un deziderat comun urmărit în prezent şi absolut necesar” pentru încadrarea BVB în categoria pieţelor emergente „în următorii 2 ani de zile – obiectiv urmărit de BVB şi susţinut de toţi actorii din pia-a autohtonă” se spune în textul petiţiei.

În acest scop ar fi necesară atragerea de fonduri străine mari nu „de 100 de ori mai mari decât cele actuale, cu scopul vădit de finanţare a companiilor listate la BVB şi a economiei României”.

Ministrul delegat al Bugetului a declarat recent că nu vor fi emise  titlrui de stat pentru populaţie, în ciuda discuţiilor pe care directorul general al BVB le are cu oficiali ai Ministerului Finanţelor.