Petre Tobă, propus ministru al Afacerilor Interne – Fişă biografică CV

Petre Tobă s-a născut la 18 iunie 1964. 
Economica.net - Dum, 15 nov. 2015, 14:46
Petre Tobă, propus ministru al Afacerilor Interne - Fişă biografică CV

A absolvit Facultatea de Maşini şi Utilaje pentru Construcţii, Institutul de Construcţii Bucureşti (1989) şi Facultatea de Drept din cadrul Academiei de poliţie ”A. I. Cuza” (2000). A urmat un curs postuniversitar în ”Mecanisme valutare şi fiscale internaţionale” la Academia de Studii Economice (1999). A absolvit cursuri masterale în ”Securitate şi apărare naţională” (2007), postuniversitare în ”Securitate şi buna guvernare” (2010) şi doctorale în ”Ştiinţe militare şi informaţii” (2011), în cadrul Universităţii Naţionale de Apărare ”Carol I”. A obţinut specializarea pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici (2011). 

A fost ofiţer operativ de poliţie la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) (1990-1994), şef birou la Secţia 8 Poliţie – DGPMB (1994-2000), şef al Secţiei nr.10. Poliţie – DGPMB (2000-2002), şef al Direcţiei Generale de Evidenţă Informatizată a Persoanei, Sector 1 (2002-2003), adjunct al directorului general şi şef al Direcţiei Poliţiei de Siguranţă Publică din cadrul DGPMB (2003-2004), prim – adjunct director general al DGPMB (2004-2005), director general adjunct al DGPMB (2005-2007), adjunct al inspectorului general al Poliţiei Române (2007-2009), inspector general al Poliţiei Române (2009-2010), secretar general adjunct al Ministerului Administraţiei şi Internelor (2011-2012), secretar de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică (martie-mai 2012). 

Din mai 2012, a deţinut funcţia de inspector general al Poliţiei Române. Din 11 martie 2015, chestorul general Petre Tobă deţine şi rangul de secretar de stat, după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care şeful Poliţiei Române primeşte acest rang, fiind numit de premier. 

A fost distins cu Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Cavaler, Ordinul ”Bărbăţie şi Credinţă” în grad de Ofiţer, Ordinul Naţional ”Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer, Ordinul Naţional ”Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, Ordinul Naţional ”Pentru Merit” în grad de Cavaler, Crucea pentru merit Clasa II – acordată de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Semnul onorific ”În Serviciul Patriei pentru Ofiţeri” pentru 15 ani de activitate şi rezultate meritorii, Semnul onorific ”În Serviciul Patriei pentru Ofiţeri” pentru 20 ani de activitate şi rezultate meritorii, Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne, Emblema de Onoare a Statului Major General al Ministerului Apărării Naţionale, Placheta de onoare a Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă. 

Te-ar mai putea interesa și
Foraj Sonde S.A. Videle cumpără Tacrom Drilling și Tacrom Services de la grupul german KATT GmbH
Foraj Sonde S.A. Videle cumpără Tacrom Drilling și Tacrom Services de la grupul german KATT GmbH
Compania Foraj Sonde S.A. Videle anunță investitorii de la Bursa de Valori București că își extinde prezența pe piață serviciilor petroliere din România prin preluarea unor părți din......
CNAIR și-a bugetat pentru acest an venituri în scădere cu 3,35%. Cheltuielile pentru salarii cresc cu 11.85%
CNAIR și-a bugetat pentru acest an venituri în scădere cu 3,35%. Cheltuielile pentru salarii cresc cu 11.85%
Veniturile Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere estimate pentru acest an sunt de aproape 12,058 ...
Spectral Mobilă a deschis un magazin nou în Râmnicu Vâlcea
Spectral Mobilă a deschis un magazin nou în Râmnicu Vâlcea
Spectral Mobila S.A. anunță că a inaugurat pe 25 aprilie, în Râmnicu Vâlcea, al 39-lea magazin Spectral Mobilă din ...
Banca Națională a Rusiei a menținut rata dobânzii de referință la 21%
Banca Națională a Rusiei a menținut rata dobânzii de referință la 21%
Banca Centrală a Rusiei a menţinut vineri dobânda de referinţă la 21%, în linie cu estimările, şi a păstrat previziunile ...