Petrescu (MCSI): România va avea, până în 2021, un portal de informaţii integrate cu situaţia la zi a fiecărui contribuabil
„Chiar la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a fost depus un proiect pentru un portal de informaţii integrate şi de compatibilizare a tuturor bazelor de date, astfel încât anul 2021 să ne prindă cu un sistem de date foarte clar care să poată elabora cu multă exactitate şi acurateţe, la zi, fotografia tuturor contribuabililor”, a subliniat demnitarul.
Ministrul Comunicaţiilor a comentat, totodată, şi pe marginea declaraţiilor din spaţiul public, potrivit cărora nu ar mai exista bani pentru plata pensiilor şi salariilor.
„Constant că se vine cu aceeaşi poveste alarmistă, se introduce haos în sistem, se introduce teamă la nivelul pensionarilor. De fiecare dată, pensiile au fost plătite la timp, conform promisiunilor din programul de guvernare. Din punctul meu de vedere, ca ministru al Comunicaţiilor, având şi Poşta Română în subordine şi într-o istorie mai veche fiind şi director general al Poştei Române, pot spune că niciodată nu am avut niciun fel de întârzieri în plata drepturilor de pensie. Deci, de aici până la a spune că nu sunt bani de pensii, deja e o distanţă foarte lungă. Anul 2018 a fost un an plin de politică alarmistă şi de mesaje de acest fel. Au fost 65 de miliarde de lei alocate pentru pensii, din care s-au cheltuit 62 de miliarde de lei. Să nu uităm că această alocare pentru drepturile de pensie este un organism viu, fiindcă are o dinamică specială, cu intrări, cu recalculări de pensii”, a afirmat Petrescu.
Acesta a adăugat că dacă se ia ca reper luna ianuarie, în general, şi ianuarie 2019, în special, pentru a exemplifica matematic faptul că nu sunt bani de pensii „este un reper greşit”. „Luna ianuarie a fost una specială, cu o devansare de dată pentru distribuţia de pensii”, a spus Alexandru Petrescu.