Petro Poroşenko ar putea câştiga primul tur alegerile prezidenţiale din Ucraina

Economica.net
23 04. 2014
ucraina_22064100_19776300

Conform acestor cifre, care sunt cu opt puncte procentuale mai mari decât luna trecută, omul de afaceri se apropie de pragul de 50% necesar pentru a câştiga alegerile din primul tur de scrutin, comentează agenţia rusă de presă.

Potrivit sociologului SOCIS Aleksander Chashkovsky, creşterea popularităţii lui Poroşenko a fost determinată de decizia lui Vitali Kliciko, liderul partidului Udar, de a se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale. Sociologul a menţionat, de asemenea, faptul că Poroşenko conduce în opţiunile electoratului inclusiv în regiunile pro-ruse din estul şi sudul ţării.

Principalul rival al lui Poroşenko, fostul premier Iulia Timoţenko, ar obţine 14% din voturi, cu 1,2% mai mult decât în urmă cu o lună.

Parlamentul ucrainean a convocat alegeri prezidenţiale anticipate pe 25 mai după înlăturarea de la putere a preşedintelui Viktor Ianukovici, în februarie, pe fondul protestelor de stradă violente. Cel puţin 22 de candidaţi şi-au anunţat intenţia de a intra în cursă, între care se află oameni de afaceri, politicieni şi activişti ai aripii dreptei radicale.

Petro Poroşenko a fost desemnat candidat de către partidul Udar din Ucraina (Alianţa Democrată Ucraineană pentru Reformă), condus de fostul boxer Vitali Kliciko, care a ieşit din cursă şi îl susţine pe Poroşenko. Acesta fost unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai lui Viktor Iuşcenko în timpul Revoluţiei Portocalii din 2004 şi a deţinut o serie de funcţii importante în guvern, între care cea de ministru de externe.