Petrol – Preţurile au scăzut miercuri cu aproape 3%, la noi minime ale acestui an
Contractele futures pentru petrolul Brent cu livrarea în februarie au scăzut cu 2,18 dolari, la 77,17 dolari pe baril, reprezentând o pierdere de 2,8%, scrie News.ro.
Preţul ţiţeiului american a coborât cu 2,24 dolari, la 72,01 dolari pe baril.
Ambele contracte de referinţă au încheiat tranzacţiile la noi minime ale acestui an, scrie News.ro.
Stocurile de produse distilate din SUA au înregistrat o creştere de 6,2 milioane de barili, potrivit Energy Information Administration, depăşind cu mult estimările pentru o creştere de 2,2 milioane de barili.
Stocurile de benzină au urcat cu 5,3 milioane de barili faţă de aşteptările pentru o creştere de 2,7 milioane de barili, scrie News.ro.
Creşterea stocurilor de combustibili a depăşit o reducere de 5,2 milioane de barili a stocurilor de ţiţei.
Institutul American pentru Petrol raportase o reducere a stocurilor de ţiţei de aproximativ 6,4 milioane de barili, potrivit unor surse din piaţă. Citeşte mai departe pe News.ro.