Petrolul din Kazahstan ar putea ajuta la înlocuirea ţiţeiului rusesc – premierul Cehiei
„Trebuie să ne sporim propria noastră securitate energetică şi petrolul vostru ar putea deveni un factor cheie al acestei politici”, a declarat oficialul ceh, după întâlnirea cu preşedintele Kazahstanului, Kassym-Jomart Tokayev.
„Kazahstanul este un furnizor de petrol extrem de important pentru Cehia, credem că există posibilităţi imense de cooperare, renunţăm la ţiţeiul rusesc”, a susţinut Fiala, fără a da detalii privind potenţiala majorare a achiziţiilor de petrol din Kazahstan.
Kazahstan, vecinul din sud al Rusiei, livrează ţiţei în Europa prin oleoducte, majoritatea traversând teritoriul rus, deşi anul acesta şi-a majorat semnificativ livrările prin rute alternative, cum ar fi conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan.