Petrom a dat mai mulţi bani statului român în 2015, an cu pierdere, decât în 2014, an cu profit de 500 de mil. de euro
PETROM a plătit, în 2015, taxe şi impozite de 11,08 miliarde de lei statului român, mai mult cu 180 de milioane de lei faţă de 2014 – 10,8 miliarde lei, în ciuda faptului că a realizat prima pierdere de după privatizare, 700 de milioane de lei. În 2014 însă, an cu profit, Petrom a mai dat şi dividende de 131 de milioane de lei statului (acţionar, prin Ministerul Energiei, cu 20,6% din acţiuni), dividende care nu vor mai exista în 2015. Astfel, sumele pe care le-a primit statul de la Petrom în 2014 sunt de 10, 93 miliarde de lei, mai mici cu 150 de milioane de lei faţă de 2015.
Această situaţie poate părea paradoxală: În 2015, an cu un preţ al ţiţeiului care s-a prăbuşit, fapt care a condus la pierderi de 150 de milioane de euro pentru Petrom, compania a achitat mai mult la stat decât în 2014, când a făcut un profit de 2,1 miliarde de lei. În raportul privind rezultatele financiare pe 2015 însă, se precizează de unde au venit sumele suplimentare virate statului anul trecut: Astfel, acciza plus TVA-ul plătite anul trecut au adus circa 8 miliarde de lei în conturile statului, un plus de 1,17 miliarde de lei faţă de 2014, aceasta fiind principala componentă de creştere din ceea ce a revenit statului. Supraacciza de 7 eurocenţi pe litrul de carburant a fost plătită de Petrom în tot anul 2015, pe când în 2014 a plătit-o doar nouă luni, aceasta fiind introdusă de Guvernul Ponta în aprilie 2014. Mai mult, pentru că a ieftinit carburanţii, Petrom şi-a crescut vânzările cu 7% faţă de 2014, ceea ce a dus la sume din TVA mai mari virate bugetului de stat.
În scădere au fost impozitul pe profit, 520 de milioane de lei faţă de 700 de milioane de lei şi redevenţele, 656 de milioane de lei faţă de circa 800 de milioane de lei. Taxa pe stâlp a adus alte 600 de milioane de milioane de lei statului român.
Acciza plus TVA reprezintă peste 70% din toate taxele şi impozitele pe care Petrom le plăteşte statului român.
PETROM a înregistrat, în 2015, prima pierdere anuală de la privatizarea din 2004: 690 de milioane de lei în 2015, faţă de un profit net de 2,1 miliarde de lei, în 2014.
Vânzările companiei au scăzut cu 16% faţă de anul 2014, până la 18,1 miliarde de lei. Compania a înregistrat o pierdere operaţională de 1,8 miliarde de lei din activitatea de explorare şi producţie, care nu a putut fi compensată decât parţial de profitul operaţional din sectorul de downstream, de un miliard de lei. La nivelul grupului Petrom, în 2015 s-a înregistrat o pierdere operaţională de 530 de milioane de lei, ca urmare a ajustărilor de depreciere a activelor din sectorul de explorare şi producţie, cauzate de scăderea preţului petrolului. Fără acestea, grupul Petrom ar fi înregistrat un profit operaţional de 2,5 miliarde de lei.
“În 2015, rezultatele financiare ale Grupului au fost sever afectate de scăderea abruptă a preţului ţiţeiului. Contribuţia negativă din upstream a fost parţial compensată de performanţa foarte bună din downstream, demonstrând beneficiile modelului nostru de afaceri integrat. Pe parcursul anului, am răspuns prompt la deterioarea funmdamentelor de piaţă şi ne-am îndeplinit cu success promisiunile de reducere a costurilor şi menţinere a poziţiei competitive, concomitent cu reducerea investiţiilor cu 38% faţă de 2014”, a declarat, într-un comunicat de presă, directorul general al companiei, Mariana Gheorghe.
Compania nu va distribui dividende. „Ca răspuns la persistenţa condiţiilor de piaţă nefavorabile, vom continua să ne ajustăm nivelul de activitate, menţinând totodată o poziţie financiară solidă şi protejând fluxul de numerar extins. Aceasta include intenţia managementului de a propune nedistribuirea de dividende pentru 2015” a mai spus Mariana Gheorghe.
Preţul mediu realizat la tiţei la nivel de grup a fost de 45,00 USD/bbl, cu 48% mai mic comparativ cu 2014. În 2015, producţia de ţiţei, gaze şi condensat la nivel de Grup a fost de 65,19 mil bep, în uşoară scădere faţă de nivelul inregistrat în 2014, ca urmare a scăderii producţiei în România, cu 1%.