Petrom a ieftinit din nou carburanții, cu nouă bani pe litru, după doar două zile

30 04. 2020
benzzinarie_petrom_55177900

Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților a redus, în această dimineață, prețurile la carburanți cu șase bani pe litru în toate benzinăriile sale , potrivit datelor de pe site-ul propriu, consultate de noi. După această ieftinire, prețurile în stația de pe șoseaua Alexandriei, din București, care are în mod tradițional cele mai mici prețuri din Capitală, sunt de 4,18 lei pe litru pentru benzina standard și de 4,43 de lei pe litru pentru motorina standard.

Petrom operase o ieftinire de șase bani pe litru acum două zile, pe 28 aprilie, precedată de una de nouă bani pe litru săptămâna trecută, la data de 23 aprilie.

Citește și:

Gazele din Marea Neagră, decizie în 2021

Prețurile au scăzut ca urmare a scăderii cotațiilor la carburanți, ca urmare a prăbușirii cotațiilor petrolului, și probabil ieftinirile vor mai continua. Amintim că, prin Ordonanța Militară 4, adoptată pe 29 martie, Guvernul a plafonat prețurile de vânzare a carburanților în România la nivelul din  acea zi, pe timpul stării de urgență, care a fost și ea există până pe data de 15 mai. Cu alte cuvinte, prin Ordonanță militară, până atunci prețurile la carburanți nu pot crește, ele pot doar scădea, comparativ cu cele afișate la data de 29 martie.

La acel moment, la stația la care ne raportăm, cea de pe Șoseaua Oltenției din București, prețurile erau de 4,47 lei pe litrul de benzină și 4,70 lei pe litrul de motorină.

Petrom este liderul pieței de distribuție a carburanților din România, și operează o rețea de 408 stații sub brandul Petrom și 50 de stații sub brandul OMV. Compania a prognozat o scădere dramatică, cu 45%, a vânzărilor de carburanți în benzinării, în al doilea trimestru al acestui an.