Petrom a ieftinit masiv carburanţii. În week-end, preţurile scad din nou

Economica.net
09 07. 2015
pompa_benzina_4421309876_27134900

Petrom a coborât, de azi-dimineaţă, preţurile carburanţilor. Astfel, la staţia de referinţă Şoseaua Alexandriei, Bucureşti, motorina costă 5,47 lei, iar benzina 5,77 lei. Preţul motorinei a scăzut cu 10 bani faţă de acum o săptămână, fiind la acelaşi nivel ca în primăvară.

În week-end, carburanţii vor fi încă şi mai ieftini. Petrom are în derulare o ofertă prin carel la sfârşit de săptămână, preţul motorinei scade cu 3 bani, iar cel al benzinei cu 6 bani. Astfel, motorina va costa, de vineri seara, 5,44 lei, iar benzina 5,77 lei.
Preţurile carburanţilor sunt pe o pantă descendentă, la motorină scăderile fiind masive. În ultimele două luni, motorina a pierdut aproape 40 de bani pe litru.

Preţurile carburanţilor comercializaţi la noi în ţară sunt direct legate de cotaţiile internaţionale ale produselor petroliere şi de cursul de schimb. La rândul lor, cotaţiile carburanţilor sunt legate de preţul barilului de ţiţei. Cum, în ultima lună, barilul a coborât de la 65 la 55 de dolari iar cursul de schimb a rămas relativ constant, distribuitorii de carburanţi au fost nevoiţi să scadă preţurile produselor comercializate.

Preţul carburanţilor diferă între diverse staţii din ţară, chiar şi în cadrul aceleiaşi firme. Oscilaţiile pot fi şi de 5%.

Petrom este cea mai mare companie de pe piaţa de distribuţie a carburanţilor, cu o reţea de circa 550 de staţii. Principalii concurenţi sunt Rompetrol, Lukoil şi Mol. Petrom este controlată din anul 2004 de compania austriacă OMV.