Petrom a ieftinit substanţial carburanţii vineri noaptea

Economica.net
05 04. 2013
benzinarie_petrom_2_06364600

Petrom a redus cu nouă bani pe litru preţurile la benzinele şi motorinele vândute în staţiile proprii de distribuţie, începând din 6 aprilie, de la ora 00.00. După ieftinire, preţurile la staţia Petrom din strada Braşov din sectorul 6 al Capitalei sunt următoarele: Benzina Standard are un preţ de 5,91 lei pe litru, în timp ce un litru de benzină Extra costă 6,33 lei. Motorina standard are un preţ de 5,97 lei pe litru, iar motorina extra costă 6,20 lei pe litru.

Preţurile Petrom diferă de la staţie la staţie, în limita unei variaţii procentuale de 5%.

OMV Petrom este cea mai mare companie de pe piaţa de distribuţie a carburanţilor, cu o reţea de circa 550 de staţii, fiind urmată de Rompetrol şi Lukoil.

Companiile petroliere ajustează preţurile la carburanţi în funcţie de cotaţiile la ţiţei şi la produsele petroliere pentru zona lor de referinţă, dar şi de condiţiile de pe piaţa locală.