Petrom a început producția de AdBlue în România, în urma unei investiții de 800.000 de euro VIDEO

OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din Sud-Estul Europei, a început producția de AdBlue, un produs esențial pentru reducerea noxelor emise de motoarele diesel. În prima fază, AdBlue va fi comercializat în stațiile de alimentare OMV și Petrom, iar de anul viitor va fi comercializat și în alte rețele, arată compania într-un comunicat.
Mihai Nicuţ - lun, 14 nov. 2022, 11:18
Petrom a început producția de AdBlue în România, în urma unei investiții de 800.000 de euro VIDEO

Compania vine astfel în întâmpinarea cererii tot mai mari pentru acest produs, pe fondul creșterii numărului de vehicule comerciale în România. Utilizarea AdBlue reduce cu până la 90% emisiile de oxid de azot ale motoarelor diesel.

AdBlue este un produs standard utilizat pentru motoarele diesel moderne. Este compus din circa 1/3 uree și 2/3 apă demineralizată. Noua capacitate de producție este situată în sudul Bucureștiului, iar investițiile necesare proiectului s-au ridicat la aproximativ 800.000 euro.

„Debutul producției de AdBlue a reprezentat o prioritate pentru noi in condițiile in care ne așteptăm ca cererea pentru acest produs sa crească. Ne așteptăm ca cererea de AdBlue pe piața din România să crească cu peste 30% până în 2027 față de acest an, până la un nivel de aproximativ 130 de milioane de litri”, spune Radu Căprău, Membru al Directoratului responsabil pentru Rafinare & Marketing.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 47 milioane bep în 2021. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și țările învecinate prin intermediul a aproximativ 790 benzinării, sub două branduri, OMV și Petrom.

Acțiunile OMV Petrom sunt tranzacționate la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori din Londra.

Te-ar mai putea interesa și
Apel către Bolojan, Miruță și Nazare din partea celor mai importanți politicieni gălățeni pentru salvarea combinatului Liberty, aflat în pragul falimentului. Cu ce soluții vin aceștia
Apel către Bolojan, Miruță și Nazare din partea celor mai importanți politicieni gălățeni pentru salvarea combinatului ...
Reprezentanţi ai autorităţilor locale din judeţul Galaţi, parlamentari, precum şi europarlamentarul Dan Nica îşi exprimă îngrijorarea faţă de situaţia critică prin care trece Combinatul......
Ce s-a întâmplat cu preţurile mondiale la alimente în iunie – indice FAO
Ce s-a întâmplat cu preţurile mondiale la alimente în iunie – indice FAO
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut în iunie, sprijinit de majorarea cotaţiilor la carne, lactate ...
Avertisment! Fondul Proprietatea atrage atenţia asupra unor tentative de fraudă. Ce trebuie să ştii
Avertisment! Fondul Proprietatea atrage atenţia asupra unor tentative de fraudă. Ce trebuie să ştii
Fondul Proprietatea atrage atenţia publicului asupra unor tentative de fraudă în care sunt folosite, în mod abuziv şi ...
BNR scoate pe piață o nouă monedă. Are valoarea de 1 leu
BNR scoate pe piață o nouă monedă. Are valoarea de 1 leu
Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic o monedă comemorativă ”Anul Cardinalului Iuliu ...