Petrom a intrat pe pierdere în al doilea trimestru al anului 2023 – minus jumătate de miliard de lei
Pierderea de 537 de milioane de lei aferentă celui de al doilea trimestru vine în contextul în care în această perioadă a fost plătită taxa de solidaritate, de 1,98 miliarde de lei. Ca atare, după primele șase luni ale anului, profitul companiei a fost de doar 944 de milioane de lei, cu 80% sub cel înregistrat în primele șase luni din 2022 – 4,6 miliarde de lei.
“În primele șase luni ale anului, prețurile la energie pe piețele globale au scăzut semnificativ față de recordurile înregistrate în 2022 și se apropie de nivelurile înregistrate înainte de criza energetică.
În acest context, profitul nostru net a scăzut la 0,9 miliarde lei. Investițiile noastre au crescut cu 70%, la 2,4 miliarde lei și contribuția noastră la bugetul de stat a fost de 8,8 miliarde lei, un nivel similar cu cel din prima jumătate a anului trecut.
În același timp, am făcut pași importanți pentru a aduce la viață Strategia noastră 2030. Neptun Deep a intrat într-o nouă fază, în urma deciziei finale de investiție din iunie 2023, iar portofoliul nostru de proiecte de energie verde a crescut la mai mult de 1 GW de fotovoltaice. Am anunțat intenția de a distribui dividende speciale pentru anul 2022, supusă aprobării Consiliului de Supraveghere și Adunării Generale a Acționarilor; astfel, dividendele plătite în 2023 vor atinge un nou nivel record. Continuăm să ne concentrăm pe furnizarea de energie mai curată și mai sustenabilă pentru clienții noștri, contribuind în același timp la creșterea economică a țării”, a declarat Cristina Verchere, CEO Petrom.
“În mai 2023, Legea nr. 119/2023 de aprobare a OUG 186/2022, a introdus obligatia de plata pentru anii 2022 si 2023 a unei contributii de 350 lei pentru fiecare tona de titei procesat pentru companiile cu activitati de extractie si rafinare a titeiului. Prin urmare, OMV Petrom a inregistrat in T2/23 Contributia de solidaritate pe titeiul rafinat pentru anul 2022 in suma de 1.485 mil lei”, arată compania.
Așadar, în contextul unei activități mult mai reduse – revizie și la rafinăria Petrobrazi și la centrala electrică, taxa de soliditaritate a trimis compania pe pierdere în al doilea trimestru.
Pe ansamblul primelor șase luni ale anului, vânzările companiei au scăzut cu 30%, la doar 17,8 miliarde de lei, iar rezultatul din exploatare a sczăut și el cu 37%, la doar 3,7 miliarde de lei.
“Valoarea veniturilor din vanzari consolidate de 17.864 mil lei in 1-6/23 a scăzut cu 30% comparativ cu 1-6/22, influențată negativ de prețuri mai mici ale mărfurilor si de volume mai mici aferente vînzărilor de produse petroliere și energie electrică, compensate doar parțial de volumele mai mari aferente vânzărilor de gaze naturale. Vînzarile din segmentul Rafinare și Marketing au reprezentat 66% din totalul vanzarilor consolidate, vanzarile din segmentul Gaze si Energie au reprezentat 33%, in timp ce vanzarile din segmentul Explorare si Productie au reprezentat numai 0,2% (vanzarile din Explorare si Productiefiind, in mare parte, vanzari in interiorul Grupului, nu catre terti).
Rezultatul Petrom din exploatare CCA excluzand elementele speciale in suma de 3.709 mil lei in 1-6/23 a fost mai mic comparativ cu valoarea de 5.901 mil lei din 1-6/22, din cauza contributiei mai mici a tuturor segmentelor de business, in principal ca urmare a impactului negativ al reviziei generale a rafinariei in segmentul Rafinare si Marketing, a scaderii preturilor in segmentul Explorare si Productie, precum si a marjelor mai mici la gaze naturale atat din tranzactiile cu tertii cat si din tranzactiile cu gaze naturale din productia proprie in segmentul Gaze si Energie. Rezultatul reflecta, de asemenea, impozite specifice segmentului Explorare si Productie mai mici, in principal ca urmare a preturilor mai mici, precum si scaderea achizitiilor, in principal datorita volumelor si preturilor mai mici la gaze naturale, energie electrica si titei importat, partial compensate de volume mai mari de produse petroliere achizitionate de la terti”, arată compania.
Petrom a înregistrat anul trecut un profit record de 2,1 miliarde euro, de aproape 2 ori ai mare decât precedentul record, realizat în 2013, de 1,1 miliarde de euro, ca urmare a exploziei prețurilor la țiței, gaze, carburanți și energie. Comparativ cu profitul net de 2,86 miliarde lei din 2021, cel din 2022, de 10,3 miliarde lei, a fost de 3,6 ori mai ridicat.