Petrom a scumpit benzina, din nou. Carburanții se scumpesc foarte des în România, în ultima vreme
Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișează pe data de 22 ianuarie 2023, un preț al benzinei standard de 6,49 lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard este de 7,62 lei/litrul.
Așadar, în această dimineață Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a crescut prețul benzinei cu 5 bani pe litru, și a menținut prețul motorinei.
Ultima modificare de preț a avut loc acum două zile, și a fost o creștere de preț tot de cinci bani pe litru, dar de data aceasta la motorină. De asemenea, cu doar o zi înainte, pe 19 ianuarie, compania a operat o scumpire de cinci bani pentru benzină. Cu două zile înainte, pe 17 ianuarie, compania petrolieră operase o majorare de preț tot de cinci bani pe litru, și la benzină și la motorină. Cu trei zile înainte, pe 14 ianuarie, Petrom a operat o majorare identică – cinci bani pe litru și la benzină și la motorină.
Față de ultima zi a anului 2022, în care a fost eliminată reducerea de 50 de bani pe litru, suportată jumătate-jumătate de companii și de Guvern, dar a și fost redusă acciza la nivelul minim din UE, pentru a se mai atenua din scumpire, benzina s-a scumpit cu 49 de bani pe litru iar motorina cu 51 de bani pe litru, în urma evoluției cotațiilor internaționale ale petrolului și produselor petroliere.
Prețurile petrolului sunt în creștere de la începutul anului, cotația țițeiului Brent, de referință pentru piața europeană, crescând până la aprope 87 de dolari pe baril la momenul redactării acestei știri.
Amintim că, pe lângă embargoul UE asupra livrărilor de țiței rusesc pe conductă, la 5 februarie va intra în vigoare un nou embargu, pe combustibilii produși din țiței rusesc.
Consumul mediu anual în România este de circa 7,3 milioane de tone de carburanți, dintre care 5,9 milioane de tone motorină, dintre care doar circa două treimi se produce în cele trei rafinării din țară, restul se importă.
Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, cu o rețea de 561 de stații de distribuție, dintre care 401 Petrom și 160 OMV.